Rothschild intra pe piata imobiliara din Romania

Rothschild intra pe piata imobiliara din Romania

Banca in spatele careia se afla familia Rothschild, La Compagnie Financiere Edmond de Rothschild Banque, va prelua, prin intermediul unui fond de investitii, 60% din firma EuroHabitat din Romania.

Firma de dezvoltare imobiliara romaneasca este detinuta in prezent de doi oameni de afaceri israelieni, implicati in constructia proiectului Planorama din Bucuresti.

Compania, care ii are printre actionari pe oamenii de afaceri Eitan Eldar si Roy Gil, este evaluata la 150 de milioane de euro si va dezvolta 10.000 de apartamente in mai multe proiecte din Romania, potrivit publicatiei israeliane „Globes”, care citeaza surse din piata imobiliara.

Primul dintre acestea este proiectul Planorama, amplasat in zona bulevardului Doamna Ghica din sectorul 2 al Capitalei. Complexul va fi format, la finalizarea lucrarilor, din patru blocuri de 15 etaje, iar investitia este estimata la 60 de milioane de euro. Un alt proiect este amplasat in Ploiesti si va include 2.500 de apartamente, spatii comerciale si un club, valoarea de piata a investitiei ridicandu-se la circa 500 de milioane de euro.

Ne puteți urmări și pe Google News