Rooney şi compania se oxigenează pentru Cupa Mondială

Rooney şi compania se oxigenează pentru Cupa Mondială

Responsabilii cu pregătirea fizică a echipei naţionale de fotbal a Angliei le-au pregătit jucătorilor o serie de teste ciudate, în vederea atingerii unei performanţe fizice ridicate pe durata turneului final al Campionatului Modial de fotbal 2010 din Africa de Sud.

Astfel, jucătorii, care vor fi selecţionaţi de Fabio Capello, vor fi cazaţi la baza sportivă de la Hertfordshire. Aici, pe lângă antrenamentele obişnuite, ei vor fi puşi să facă plimbări cu bicicleta în timp ce poartă măşti de oxigen şi vor dormi în corturi care reglează cantitatea de oxigen pe care o vor respira.

După cum se ştie, o parte din meciurile de la Cupa Mondială se vor disputa la altitudini de până la 1.500 de metri, unde condiţiile de presiune, concentraţie de oxigen sau umiditate sunt diferite faţă de cele întâlnite pe insula britanică.

Până în prezent, comisia anti-doping FIFA nu a interzis aceste practici, folosite pentru adaptarea organismelor jucătorilor la condiţiile de mediu. Această metodă a fost utilizată şi de vedeta David Beckham, când se recupera în urma unei accidentări, înaintea cupei mondiale din 2002. Sursa: gizmodo.com

Ne puteți urmări și pe Google News