Echipa spaniolă de fotbal Real Madrid îşi continuă marşul spre câştigarea acestei ediţii de campionat. Trupa pregătită de portughezul Jose Mourinho a câştigat fără probleme, scor 3-0, partida disputată ieri, pe teren propriu, cu FC Sevilla, golurile fiind marcate de Cristiano Ronaldo (11) şi Benzema (49 şi 53).

Prin reuşita de ieri, cel supranumit "CR7" a ajuns la 43 de goluri înscrise în actuala stagiune din Primera Division şi la 57 reuşite în toate competiţiile. Cu un total de 109 goluri reuşite pentru Real, Cristiano Ronaldo a urcat pe locul 10 în topul celor mai buni marcatori din istoria grupării madrilene.

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/meV3e9PT2Zs?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Atacantul portughez nu se mulţumeşte însă să se lupte doar cu recordurile spaniolilor, ci le ameninţă şi pe cele ale românilor!
Prin cele 43 de goluri înscrise în acest sezon pentru Real Madrid, lusitanul l-a egalat pe Dorin Mateuţ, fostul jucător al echipelor Corvinul Hunedoara şi Dinamo Bucureşti, care a înscris de tot atâtea ori în ediţia 1988-1989 a Diviziei A (actuala Liga I).

Mai mult, Cristiano Ronaldo ameninţă şi recordul lui Dudu Georgescu, un alt fost atacant dinamovist.
Acesta a înscris, în sezonul 1976-1977, de nu mai puţin de 47 de ori, această cifră reprezentând cel mai mare număr de goluri reuşite de un jucător într-un sezon din 1968, anul când a început să se acorde trofeul "Gheata de Aur" celui mai bun marcator din Europa. Dudu Georgescu a primit două astfel de distincţii, în sezoanele 1974-75 şi 1976-77. Totuşi, jucătorul român cu cele mai multe goluri înscrise într-un sezon este Ladislau Bonyhadi, care a punctat de 49 de ori în sezonul 1947-48, când nu apăruse "Gheata de Aur".

Din actuala ediţie a campionatului Spaniei au mai rămas de disputat trei etape, iar Cristiano Ronaldo are şanse bune să-l egaleze pe Dudu Georgescu.