Rompetrol devine DP Holding

Rompetrol devine DP Holding

Dinu Patriciu renunţă la brandul Rompetrol.

Astfel, proprietarul Rompetrol Holding din Elveţia, va schimba numele companiei în DP Holding, pentru a evita confuzia cu Rompetrol Group, pe care l-a vândut către KazMunaiGaz din Kazahstan.

Patriciu a vândut 75% din grupul Rompetrol către KazMunaiGaz în 2007. După această operaţiune, el a deţinut funcţia de CEO al grupului Rompetrol, funcţie pe care o va părăsi însă.

Patriciu a afirmat, prezent la aniversarea a 30 de ani de la punerea în funcţiune a primei instalaţii a rafinăriei Petromidia, în prezent Rompetrol Rafinare, că nu este interesat deocamdată să se implice în afaceri de distribuţie a carburanţilor, după ce a vândut către KazMunaiGaz şi restul de 25% din grupul petrolier Rompetrol pe care îl mai controla.

KazMunaiGaz va plăti obligaţiunile emise în contul datoriilor istorice ale rafinăriei Petromidia, în valoare de peste 600 de milioane de dolari, apreciază Patriciu. Obligaţiunile, cu maturitate de şapte ani, vor ajunge la scadenţă în 2010.

CITIŢI ŞI: Patriciu: Nu intenţionez să vând foarte curând, nu mâine Ratingul Rompetrol o ia în jos Patriciu a cumpărat fondul Deutsche Land

Ne puteți urmări și pe Google News