La finele lui februarie şi începutul lui martie 2012, cînd România pusese ceva condiţii pentru a vota, în Consiliul Uniunii Europene, debutul procesului de aderare a Serbiei la UE, am abordat, într-un dialog Tv cu Crin Antonescu, o chestiune care m-a preocupat încă din 2007:
O dată intrată în NATO şi Uniunea Europeană, nu s-ar cuveni ca România să-şi depăşească eternul complex de ţară pricăjită şi să adopte, cel puţin la Bruxelles, o poziţie mai fermă în situaţiile cînd se iau decizii cu votul tuturor ţărilor membre? Mă grăbisem să folosesc taifasul cu preşedintele PNL pentru a aborda această problemă, deoarece: 1. Aflaţi în Opoziţie, liderii USL, puternic sprijiniţi de artileria propagandistică a mogulului Dan Voiculescu, denunţaseră poziţia adoptată de Traian Băsescu şi de Cristian Diaconescu pe motiv că a dat României ipostaza unui partener impredictibil. 2. Dintr-un dialog Tv de pe vremuri, cînd nu ajunsese ditamai ştabul de partid, îl ştiam pe Crin Antonescu nu numai un istoric pasionat, dar şi un politician capabil să extragă din trecut învăţături pentru prezent. Practicînd ceea ce în jargon gazetăresc se numeşte ridicat la plasă, am fixat chestiunea prestaţiei noastre la Bruxelles într-un context mai larg al destinului românesc: Cel al relaţiei ţării noastre cu Marile puteri continentale şi mondiale ale unei clipe istorice, de la Franţa lui Napoleon al III-lea pînă la URSS-ul lui Leonid Brejnev. Crin Antonescu n-a sesizat prilejul de a afirma, în fine, polemizînd cu o îndelungă tradiţie românească a slugărniciei, necesitatea de a fi în lumea de azi, şi altceva decît nişte harnici dătători din cap. Explicaţia lunecării lui Crin Antonescu pe lîngă acest prilej e simplă: Traian Băsescu fusese cel care încercase - e drept iute revenind la normal - aventura unei Românii care nu se teme să se opună unei hotărîri luate deja în cancelariile Marilor Puteri înainte ca ea să fie dezbătută şi votată în Consiliu. Din cîte-mi amintesc, Traian Băsescu îndrăznise de asemenea, plecînd de la cazul Serbia, să critice practica Marilor Puteri de a lua decizii în afara şedinţelor Consiliului. Adversar al lui Traian Băsescu, liderul PNL a evitat riscul de a se arăta de-acord cu preşedintele în tentativa acestuia de a impune la Bruxelles o poziţie mai demnă a României. După eşecul suspendării, Crin Antonescu, dar şi Victor Ponta au găsit de cuviinţă să aducă în prim-planul opiniei publice problema felului în care România îşi face auzită vocea la Bruxelles. Am reamintit împrejurarea cu interviul luat lui Crin Antonescu pentru a evidenţia că m-a preocupat şi mă preocupă felul în care România e văzută la Bruxelles şi, mai ales, felul în care România se face auzită la Bruxelles. Cred însă că această chestiune e prea importantă în planul intereselor naţionale pentru ca ea să fie abordată de pe poziţii politicianiste. Din nefericire, Crin Antonescu şi Victor Ponta şi-au făcut din ea una dintre chestiunile des abordate în intervenţii publice nu pentru că şi-ar dori o Românie demnă în UE, ci pentru că văd în ea un nou prilej de a-i administra o scatoalcă lui Traian Băsescu. De fiecare dată cînd ridică problema locului şi rolului nostru între statele membre ale Uniunii Europene, ei îl acuză pe Traian Băsescu de a fi acceptat toate deciziile luate de Marile Puteri fără a îndrăzni să spună Nu, în detrimentul intereselor noastre naţionale. De fiecare dată însă - poate şi pentru că moderatorilor le-a fost străină chestiunea - nici Victor Ponta, nici Crin Antonescu n-au mers mai departe cu dezbaterea problemei, pentru a răspunde la cîteva întrebări inevitabile: 1) Ce decizii luate la nivelul Consiliului, în detrimentul intereselor naţionale ale României, au fost acceptate de Traian Băsescu din ipostaza sa de om care nu vrea să supere Marile Puteri? 2) Cum ar putea să devină România o voce aparte în cadrul Uniunii Europene? Opunîndu-se din principiu oricărei decizii luate de Marile Puteri? Criticînd de dimineaţă pînă seara, cum purcede televizat Crin Antonescu, pe "birocraţii de la Bruxelles, care cam duc de rîpă Europa de în vreme ce urechează România"? Din intervenţiile celor doi, se înţelege că ei sînt seduşi de modelul polonez. Numai că Polonia a avut argumente solide în realitatea internă cînd s-a opus unor decizii luate la nivel de Uniune şi, mai ales, a dat dovadă de flexibilitate, cedînd cînd şi-a dat seama că n-are nici o şansă să se impună. În absenţa acestor precizări, nu e deloc limpede cum vede USL o schimbare spectaculoasă în locul şi rolul României la Bruxelles. Sînt de acord că România trebuia să scape de complexul de ţară slugă pe continent, complex care a marcat-o după decembrie 1989. Numai că vindecarea de acest complex nu înseamnă, cum ne sugerează liderii USL, ca România să se dea în stambă la nivelul Uniunii Europene, spunînd nu oricărei decizii avansate în şedinţele de Consiliu, lansînd pamflete împotriva liderilor de la Bruxelles şi a şefilor de state care au un cuvînt greu de spus pe continent. Poziţia adoptată de România faţă de hotărîrile care ţintesc toate statele membre ale Uniunii Europene trebuie să fie poziţia unui partener lucid, conştient de ce se poate şi ce nu se poate, şi nu una de Miţa Baston în carnaval, cea care voia scandal cu orice preţ. Citiţi şi:
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Un naţionalism tiribombist, de Hugo Chavez cîntat de Alexandru Vlahuţă
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Fără Victor Ponta, spectacolul mediatic Oltchim n-ar fi fost posibil
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De la Napoleon Bonaparte la Dan Diaconescu
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. ARD - nişte vagoane care ţin morţiş să li se zică tren!
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Cum mi s-au părut 45 de milioane de euro o bagatelă!
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De ce dau în judecată Parchetul General
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Presa unui popor de guguştiuci
- ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De la Elodia la Oltchim
Recomandările noastre
