Istoricul clujean Ottmar Trașcă a descoperit noi amănunte despre viața lui Ion Tobă (foto – în centrul imaginii), în perioada în care acesta a fost fost maior în Waffen SS. Istoricul a descoperit în arhive, mai multe fotografii cu Ion Tobă, în uniforma ”capului de mort”, informația fiind o premieră.

”În ce privește viaţa şi activitatea maiorului Ion Tobă zis „Hatmanul” s-a scris puţin în cadrul istoriografiei române, accentul fiind pus pe rolul jucat de căpitanul (pe atunci) Ion Tobă în prevenirea ocupării de către Armata Roșie a mănăstirii Putna la începutul lunii iulie 1940, în urma acceptării de către România a ultimatumurilor sovietice din 26-27 iunie 1940. În schimb, lucrările, studiile ori articolele de presă referitoare la maiorul Ion Tobă menționează cel mult în treacăt faptul că ofițerul fiind plecat la specializare în Germania nazistă a refuzat după 23 august 1944 să recunoască noul guvern de la București și a ales să continue lupta alături de cel de-al III-lea Reich”, spune istoricul Ottmar Trașcă.

Viața lui Ion Tobă a făcut obiectul unei cărți scrise de un istoric militar Dani Gîju, în 2005, care se numește ”Zodia capului de mort”. Cu toate acestea, spune Ottmar Trașcă, cartea are multe inadvertențe în ceea ce-l privește pe ofițerul român Ion Tobă, care pentru faptele sale de curaj a fost decorat cu ordinul Mihai Viteazul, clasa 1, cea mai înaltă dinstincție militară din al doilea război mondial.

Cum a rămas să lupte pentru SS

Potrivit lui Ottmar Trașcă, legendarul ofițer român a fost încadrat în 1939, la Regimentului 6 Cavalerie, iar în 1944 în cadrul Regimentului 13 Cavalerie. ”A participat la campania militară de pe Frontul de Est, iar la 29 iulie 1944 a plecat la specializare în Germania, unde a şi fost surprins de evenimentele de la 23 august 1944.

Ulterior, comandantul Mişcării Legionare, Horia Sima, i-a solicitat la 15 septembrie 1944 să se alăture aşa-zisei „armate naţionale” a „guvernului național român” de la Viena – în realitate un guvern marionetă stipendiat de cel de-al III-lea Reich – solicitare refuzată categoric. Maiorul Ion Tobă nu era un simpatizant al Mişcării Legionare, dimpotrivă. Astfel, în calitate de comandant de escadron a luat parte la înăbuşirea rebeliunii legionare în Braşov (21-24 ianuarie 1941), pentru această acţiune fiind decorat ulterior cu ordinul Virtutea Militară clasa I”, spune Trașcă.

Dacă s-ar fi întors în România, maiorul Tobă ar fi fost arestat pe loc datorită evenimentelor din iulie 1940, când s-a angajat în luptă împotriva unor soldați sovietici care au ocupat comuna Putna și mănăstirea Putna. În urma unor acțiuni ferme și curajoase, escadronul de cavalerie 25, condus de Ion Tobă a reușit să reocupe Putna.

”În consecinţă, maiorul Ion Tobă a decis să se alăture unităţillor speciale de comando germane create în toamna anului 1944 de către Germania nazistă, aşa-numitele „SS-Jagdverbände”. El nu a fost adjunctul celebrului SS-Obersturmbannführer (locotenent-colonel SS) Otto Skorzeny, aşa cum s-a susţinut în mod eronat. În ce priveşte „SS-Jagverbände” au existat cinci asemenea unităţi speciale, respectiv: SS-Jagdverband Ost, SS-Jagdverband Mitte, SS-Jagdverband Nordwest, SS-Jagdverband Südwest, SS-Jagdverband Südost.

Ofiţerii, subofiţerii şi militarii din cadrul „SS-Jagverbände” proveneau în mare parte din divizia „Brandenburg”, o unitate de elită, destinată misiunilor speciale (sabotaj, diversiune), subordonată Serviciului de Informații și Contrainformații al Armatei germane-OKW/Amt Ausland/Abwehr. Odată cu desființarea Abwehr și preluarea sub egida SS a departamentelor sale în cadrul Oficiului Central de Siguranță al Reichului (Reichssicherheitshauptamt-prescurtat RSHA) în prima jumătate a anului 1944, personalul calificat (ofițeri, subofițeri și militari) al unităţilor speciale din divizia „Brandenburg” a fost transferat în cadrul „SS-Jag”, mai spune Ottmar Trașcă.

Istoricul din Cluj a mai spus că maiorul Ion Tobă nu a fost implicat în crime de război, chiar dacă a făcut parte dintr-o unitate SS. ”În ce priveşte încadrarea maiorului Ion Tobă în SS, mulţi au pus la îndoială acest fapt. Ei bine, informaţia este cât se poate de reală. Chiar dacă Ion Tobă a făcut parte din „SS-Jagdverband Südost”, el nu a fost implicat în crime de război, atrocităţi, etc. Așa cum am arătat anterior, „SS-Jagdverbände” erau unități regulate, subordonate formal SS, dar ofiţerii, subofițerii şi militarii proveneau în mare parte din celebra divizie „Brandenburg”.

Cum a apărat Putna!

În jurnalul ținut de Ion Tobă și care i-a fost alături până în 1979, când a murit într-o sucursală CEC din Brașov, la vârsta de 76 de ani, sunt descrise mișcările Escadronului 25 de Cavalerie, la data de 5 iulie 2020, când militari conduși de bravul ofițer român i-a pus pe ruși, pe fugă. “În timp ce luam masa cu ofiţerii detaşamentului sunt chemat la telefon de Divizie, care-mi ordonă să mă deplasez în marş galop în lina întâi, la Gura Putnei, ocupând poziţie în faţa trupelor roşii, pe aliniamentul Falcău-Straja-Vicovul de Sus”.

Escadronul se afla în acel moment în zona Rădăuţi. Nu trec decât câteva ore şi la “ora 24.00 se întorc patrulele din posturi, aducând o carabină Manlicher, cu cinci cartuşe, a unui soldat ungur capturat pe câmp. Incident între patrula sergentului Grosu şi soldaţi sovietici. Schimb de focuri, deşi, conform pactului, sunt interzise”.

În jurnal se mai arată că “după înapoierea tuturor patrulelor, detaşamentul meu se pune în marş forţat spre poziţia ordonată, 34 de kilometri. După trei ore, sosim în Gura Putnei. Contact cu căpitanul Vlădeanu din Regimentul 48 Infanterie şi apoi legătura cu Serviciul de Intendenţă al Diviziei, pentru aprovizionare” – fiind vorba de hrană pentru soldaţi, dar şi pentru cai. Suntem deja în ziua de 6 iulie, la ora 14.00, când “patrulele pleacă pe linia întâi”, iar căpitanul Ioan Tobă descrie în amănunt această acţiune de recunoaştere – “patrula numărul 4, comandată de sublocotenentul Nicolae Stănescu, la nord de Vicov.

Patrula numărul 2, comandată de sublocotenentul Wilhelm Popescu, la sud de cota 467. Patrula numărul 3, comandată de sublocotenetul Nicolae Vassiescu, la nord de satul Falcău, cu misiunea de a lua şi păstra legătura cu trupele roşii, menţinând linia de frontieră stabilită de comisia româno-rusă”.

În satul Putna au avut loc lupte cu militarii armatei roșii care au încercat să ocupe satul. Trupa ajunge la mănăstirea Putna la ora 21.10 şi “se face recunoaştere, apoi curăţirea terenului. Se eliberează forţat satul şi mănăstirea, suspecţii sunt arestaţi, elementele trupelor roşii sunt dezarmate şi aruncate peste linia de demarcaţie. Se instalează o unitate pentru paza sfântului mormânt al lui Ştefan cel Mare şi a odoarelor mănăstirii”.

Pe șapte iulie, Ion Tobă a raportat că a predat aliniamentul de graniță, grănicerilor români din cadrul Companiei 5 Grăniceri. Apoi, tot în jurnal sunt consemnate pentru zilele de 8 şi 9 iulie 1940, că “toate odoarele şi tezaurul mănăstirii Putna sunt încărcate în două camioane şi expediate la mănăstirea Cozia”, fapt ce corespunde cu arhiva mănăstirii.

Despre luptele de la Putna, în arhivele militare românești nu se regăsesc informații concrete.