Românii se întorc fără medalii de la Campionatul Mondial de gimnastică

Românii se întorc fără medalii de la Campionatul Mondial de gimnastică

Vremurile în care gimnaştii români se întorceau cu gâtul plin de medalii de aur, argint, chiar şi bronz sunt de mult apuse. Tricolorii nu au reuşit să câştige vreo medalie la Campionatul Mondial de Gimnastică de la Tokyo, dar, cel puţin, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Londra, de anul viitor.

Diana Chelaru nu se calificase iniţial în finala de la sol, dar a ajuns în ultimul act, după retragerea altor trei sportive (Viktoria Komova, Vanessa Ferrari şi Diana Bulimar). Evoluţia Dianei Chelaru a fost notată cu 14.200, cu care s-a clasat pe locul 8. Titlul mondial a revenit rusoaicei Ksenia Afanaseva (15.133), care a fost a doua rezervă, urmată pe podium de chinezoaica Lu Sui (15.066) şi de sportiva americană Alexandra Raisman (15.000). Tot duminică, în finala la bârnă, Amelia Racea s-a clasat pe locul 5, iar Cătălina Ponor, pe locul 7, în timp ce Marius Berbecar a ocupat locul 6, la paralele. Rezultatele complete ale României la CM de la Tokyo sunt următoarele:

  • echipa feminină, locul 4  şi s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Londra
  • echipa masculină, locul 8 şi s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Londra
  • finala individual compus feminin: Ana Porgras-locul 6, Raluca Haidu-locul 18
  • finala individual compus masculin: Flavius Koczi-locul 12
  • finala sol masculin: Flavius Koczi-locul 6
  • finala bârnă: Amelia Racea-locul 5, Cătălina Ponor-locul 7
  • finala paralele masculin: Marius Berbecar-locul 6
  • finala sol feminin: Diana Chelaru-locul 8.

Ne puteți urmări și pe Google News