Tara nostra are cel mai mic numar de cinematografe raportat la 100.000 de locuitori si cel mai mic numar de spectatori de film raportat la totalul populatiei, dintre tarile europene incluse intr-o cercetare publicata azi.
Studiul realizat de Centrului de Studii si Cercetari din Domeniul Culturii are la baza statistici nationale din diferite tari, realizate insa in ani diferiti.
Astfel, in 2005 in Romania existau 0,4 cinematografe la 100.000 de persoane. Comparativ, in 2004 in Letonia, numarul cinematografelor era de 0,8, in Polonia de 1,5, Lituania- 2,4, in timp ce in acelasi an, Spania avea 10,2 cinematografe la suta de mii de locuitori.
In ceea ce priveste prezenta spectatorilor in cinematografe, Romania din 2005 se afla tot la finalul clasamentului, cu o frecventa de 0,2(numar de spectatori/locuitor).
Si ministrul Culturii si Cultelor, Adrian Iorgulescu a tras azi un semnal de alarma in aceasta privinta. Astfel, acesta a afirmat ca "cel mai prost stam in materie de cinematografe", raportandu-se si la celelalte domenii analizate in studiu, si anume bibliotecile si productia de carte, muzeele, institutiile de spectacole.
Iorgulescu explica acest fenomen prin neprivatizarea salilor.
"Pana in momentul in care nu vom privatiza, situatia cinematografiei nu se va schimba. Degeaba avem productie de film daca in tara nu avem unde sa aratam filmele”, a subliniat ministrul.
Cercetarea a fost realizata pentru Ministerul Culturii si Cultelor si reprezinta "un instrument de lucru", potrivit lui Adrian Iorgulescu.