Cu toate că Israelul a deschis punctul de frontieră Erez pentru ieşirea cetăţenilor străini din Gaza, românii sunt la această oră încă blocaţi în Fâşie din motive birocratice. Situaţia lor gravă deja, după o săptămână de bombardamente aeriene, riscă să se deterioreze şi mai mult, în condiţiile în care oficialii militari israelieni se aşteaptă ca astăzi sau mâine, cel târziu, să fie demarată şi ofensiva terestră în Gaza.
Consulul român de la Tel Aviv, Anton Diaconeasa, ne-a confirmat că românii stabiliţi pe teritoriul palestinian nu au în acest moment o soluţie certă de evacuare pentru că autorităţile de la Bucureşti erau pregătite pentru ieşirea lor prin Rafah, un alt punct de frontieră situat în sud.
Mai mult, potrivit lui Diaconeasa soluţia Rafah era valabilă doar pentru nouă cetăţeni români singurii care au în acest moment paşapoarte româneşti valabile.
"Avem două familii în această situaţie. Cerusem deja spprijinul colegilor de la Cairo ca să obţinem aprobare de la autorităţile egiptene pentru a îi scoate prin Rafah. Dat fiind că acest punct de frontieră este închis şi că l-au deschis pe cel de la Erez, de azi de dimineaţă încerc să obţin aprobare pentru a-i evacua pe acolo. Am luat legătura cu COGAT (Autoritatea Israeliană de Securitate Militară a Frontierei) şi aşteptăm răspunsul lor", ne-a precizat Diaconeasa.
Consulul ne-a precizat că mai există încă două categorii de români pentru care opţiunea Erez nu poate fi folosită în acest moment: cei cu paşapoarte expirate şi cei care nu au paşaport românesc deloc - majoritatea copii ai femeilor de origine română stabilite în Fâşie prin căsătorie.
"Nu avem în acest moment cum să le reînnoim paşapoartele sau să le facem altele noi. Ei trebuie să trimită de acolo, prin fax, pagina informatizată de pe paşaport sau de pe certificatul de naştere al copiilor. Chiar dacă găsesc fax nu am cum să le trimit eu înapoi documentele de călătorie pentru că serviciul poştal din Fâşie nu funcţionează", ne-a spus Diaconeasa.
El a adăugat că încearcă în continuare să găsească o soluţie.
La ora transmiterii acestor infornmaţii prin punctul de frontieră erau deja evacuaţi din Gaza cetăţeni ruşi, norvegieni şi americani.
Vom reveni cu amănunte.
Corespondenţă din Erez.