Românii care se întorc în ţară ar putea primi până la 50.000 de euro pentru a-şi deschide o afacere
- Teodora Cimpoi
- 30 august 2016, 16:04
Românii din străinătate care vor să se întoarcă în ţară vor primi un grant de până la 50.000 de euro pentru a-şi deschide o afacere, potrivit unui proiect de program guvernamental, care va fi lansat în dezbatere publică la începutul lunii septembrie, a declarat pentru Agerpres, Claudiu Vrînceanu, secretar de stat în Ministerul Economiei.
Programul va fi implementat de Ministerul Fondurilor Europene şi va avea un buget total de 30 de milioane de euro, care vor proveni din fonduri europene, prin Programul Operaţional Capital Uman. Fiecare beneficiar va primi până la 50.000 de euro, adică 90% din totalul investiţiei.
“Am decis la nivel de Guvern să implementăm acest program cât mai repede, în această toamnă. Mizăm pe o schemă cu un buget total de 30 de milioane de euro din POCU (Programul Operaţional pentru Capital Uman - n. r.) prin care să stimulăm românii din diaspora să se întoarcă prin investiţii şi antreprenoriat”, a spus Vrînceanu.
Potrivit acestuia, viitorii antreprenori vor beneficia şi de consultanţă şi training în afaceri.
El a amintit că există în piaţă un număr mare de granturi lansate, cu bani de la stat sau bani europeni, însă potenţialii beneficiari nu ştiu de existenţa acestora.
Oficialul ministerial a mai spus că în categoria potenţialilor beneficiari se vor încadra şi studenţii care au studiat în străinătate şi vor să se întoarcă în ţară, nu doar cei care au lucrat în afară.