România a importat în ianuarie 2015 o cantitate de gaze naturale utilizabile de 36.100 tone echivalent petrol (tep).
Această cantitate este cu 74% (102.700 tep) mai mică faţă de cantitatea importată în perioada similară din 2014, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. Producţia internă de gaze naturale a totalizat, în ianuarie, 755.500 tep și este cu 4.900 tep (0,7%) mai mare comparativ cu cea raportată în ianuarie 2014.
Importurile de gaze naturale utilizabile s-au ridicat anul trecut la 447.400 tone echivalent petrol (tep), fiind cu 61,5% (714.100 tep) mai mici faţă de cele din 2013. Producţia internă de gaze naturale a totalizat peste 8,675 milioane tep, fiind cu 73.900 tep (0,9%) mai mare comparativ cu cea raportată în 2013.
Conform proiectului Strategiei Energetice a României 2015-2035, România dispune de cele mai mari rezerve de gaze naturale din Europa Centrală şi de Est, cu rezerve sigure de aproximativ 1.600 TWh.