Nu există popor în lumea asta care să-şi crucifice sau să-şi mucifice idolii, ca să împrumut un termen la modă, aşa cum suntem noi, românii.
Nu contează domeniul de activitate din care provine respectiva persoană, originile, performanţele, impactul extern, nimic. Nimic din toate astea, care sunt considerate defecte, nicidecum calităţi. Mult mai important e că persoana a depăşit media, a ieşit din tipare, şi, ca atare, trebuie readusă pe calea cea "dreaptă". Nu trebuie să avem astfel de exemple. Ne sunt de ajuns "supervedetele" pe care televiziunile şi presa de scandal, dar din păcate nu doar ele, ni le scot în faţă cu o agresivitate cel puţin dubioasă. Gigi Becali, Mitică Dragomir, Meme (am auzit că aici avem două personaje), Borcea, şi asta ca să mă rezum doar la sport. Îmi povestea ieri o profesoară de istorie că a încercat să scoată din monotonie o clasă de liceu, mult prea plictisită de cotidian. "Vă dau drumul, vă promit, dacă îmi răspundeţi la câteva întrebări", le-a zis profa. Liceenii au ciulit urechile. Au urmat întrebări de genul "Unde a fost proclamat domn al celor două principate Alexandru Ioan Cuza?" sau "Cum o chema pe soţia lui Cuza?". Aceasta din urmă i-a iritat pe liceenii care deja îşi scoseseră ţigările şi celularele din genţi. "Bine, spuneţi cine a fost soţia lui Liviu Vârciu?", a contraatacat profesoara. "Haideţi, doamnă, vă bateţi joc de noi? Ce dracului, toţi ştim că asta e Adelina Pestriţu", după care au putut pleca. Jur că nu ştiam răspunsul la ultima întrebare. Ştiu, e ignoranţă... Acum mai bine de un an, mă aflam, în excursie, într-un sat din Turcia. Şirince se numeşte. Acum patru sute de ani, satul Şirince era locuit de greci. După un schimb de populaţii, Şirince a ajuns să fie ocupat exclusiv de turci, cei care au avut inspiraţia să nu schimbe mare lucru. Un tânăr comerciant de papuci turceşti, Mehmet, mă întreabă de unde sunt. "Din România", îi răspund. Face ochii mari şi exclamă: "România? Hagi land!". Se uită cu admiraţie la mine, de parcă eu aş fi Hagi, şi începe să turuie. După care îmi spune că îmi face o reducere la papuci. Ca să mă asigure de bunele intenţii, le dă cadou fetelor mele câte o pereche. Îi arăt în telefonul meu numărul lui Gică Hagi. Omul o ia razna. Strigă ca un apucat şi îi strânge pe ceilalţi comercianţi şi le spune că la el în prăvălie e unul care are legătură cu Hagi. Într-adevăr, omul era fan Galata. Pe cuvând, însă, am fost pe multe meridiane ale globului, unde nu erau fani ai echipei Galatasaray Istanbul şi toţi rosteau cu respect numele lui Hagi atunci când auzeau că vin din România. Şi la capătul lumii, în Noua Zeelandă lumea m-a întrebat de Hagi. Eusebio, cel mai mare fotbalist portughez al tuturor timpurilor, m-a întrebat în toamnă: "Ce mai face Hagi?". Gheorghe Hagi a făcut pentru România cât toate Ministerele de Externe din România ultimei sute de ani. Hagi ne-a făcut să fim mândri că suntem români inclusiv la noi acasă, nu doar prin străinătăţuri. Dacă urmăreşti cariera lui Hagi, fie pe vreun DVD, fie pe filmuleţele care circulă pe net, nu ai cum să rămâi indiferent. Hagi a împlinit ieri 47 de ani. "A fost mare jucător, dar pârnaie ca antrenor", îmi zice un "om de fotbal". Nici măcar nu îl contrazic. Ce rost are? Pe mine, Hagi m-a făcut să spun cu mândrie că sunt român peste tot în lume. La fel şi Ivan Patzaichin, Nadia Comăneci ori Ilie Năstase. Hagi are însă ceva aparte. Dacă stai de vorbă cu el, nu ca ziarist, îi descoperi multe laturi bune. Unii nu îl înţeleg. Nici nu trebuie. Ce a avut de zis, Hagi a zis. Şi sunt convins că mai are multe de spus şi multe de oferit nouă românilor. Şi străinilor. Culmea, el, un aromân.
Recomandările noastre
