Potrivit Televiziunii Naţionale Bulgare (BNT), care susţine că a văzut o copie a agendei reuniunii de la Bruxelles, proiectul de recomandare specifică faptul că frontierele terestre ale celor două state, care au aderat la UE în 2007, ar trebui incluse în spaţiul Schengen cel târziu în 31 iulie 2012.
Accesul României şi Bulgariei în Schengen a fost blocat până acum de Olanda, care a declarat că nu este convinsă, deocamdată, de progresele pe care le-au făcut cele două state est-europene în lupta împotriva crimei organizate şi a corupţiei.
BNT spune că nu este foarte clar, deocamdată, dacă Olanda şi-a schimbat sau nu poziţia în această problemă, dar includerea subiectului pe agenda discuţiilor miniştrilor de justiţie şi interne este "un semnal pozitiv".