România online

România online

Ministerul Comunicaţiilor a lansat e-România, un portal care îşi propune să simplifice procedurile administrative şi să reducă birocraţia.

Astfel,  20 de servicii online vor sta la dispoziţia persoanelor fizice în domenii precum Sănătate, Mediu, Transport, Agricultură,  Justiţie sau Educaţie.

Deşi portalul nu este funcţional în prezent, ministrul Comunicaţiilor, Gabriel Sandu, promite că va fi creat un portal, coordonat de Secretariatul General al Guvernului, prin intermediul căruia "absolut" toate documentele administrative care circulă, la ora actuală, pe hârtie să fie disponibile în format electronic şi online.

Mai multă eficienţă

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, Sandu a precizat că site-ul va reduce costurilor administraţiei publice şi va eficientiza guvernarea.

"Aşa cum am spus şi cu alte ocazii, obiectivul mandatului meu este timpul cetăţeanului. Am convingerea că portalul e-România va fi una din modalităţile prin care îmi voi îndeplini acest obiectiv", a spus Sandu. Prezent la eveniment, premierul Emil Boc, în momentul în care a apăsat pe buton şi a lansat portalul e-România, a spus că "se scrie istorie".

"Prin ceea ce a făcut astăzi, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale va aduce o economie de timp şi de bani în buzunarul cetăţeanului şi, nu în ultimul rând, va lansa România pe orbita modernizării. La nivel naţional, sunt peste 12 milioane de utilizatori de Internet, adică sunt peste 12 milioane de români care aşteaptă aceste servicii electronice pentru a evita cozile, pentru a nu mai consuma resurse şi nervi la cozile diferitelor instituţii ale statului", a spus Boc.