ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Victor Ponta vrea să fie un președinte util. Ca desfăcătorul de sticle de bere!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Victor Ponta vrea să fie un președinte util. Ca desfăcătorul de sticle de bere!

Ați văzut vreodată vreun ins lovit de cufureală? Ei, bine, respectivul merge la WC cu pantalonii în vine, pregătit să se ușureze cît mai rapid, că altfel face pe el, se trîntește pe colac, se eliberează, se întoarce în birou, dar după cîteva minute, iar iși scoate cureaua și iar dă fuga la locul eliberării.

Asemănător cufurelii care amintește, prin produs, de burtierierele Căcăniei Tv, postul lui Sebastian Ghiță, există o cufureală de vorbărie. Cel lovit de asta nu se mai poate opri din trăncănit.

Dai semne că ai treabă, că nu-l mai asculți, te ridici de la locul tău, te duci în camera alăturată și spui nevestei, suficient de tare, să te audă și oaspetele, E un bou, nu se mai oprește din vorbit, deși nu zice nimic!, te întorci, individul se scuză, Cred c-am vorbit prea mult, o să plec!, dar imediat începe iar să sporovăiască.

Am urmărit curios discursul ținut de Victor Ponta în fața a 6.000 de PSD-iști, unii dintre ei anchetați de DNA, alții pe cale să fie anchetați, toți ghiorțani, toți cu cefe groase, toți transpirați și dați cu spray, să nu le mute ibovnicelor năsucurile, toți așteptînd de la Șeful cel Mare angajamentul că, din decembrie 2014, vor putea fura liniștiți, pentru că, nu-i așa? Justiției independente i se va pune botniță.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dincolo de adevărul crud că Victor Ponta e un orator mai prost decît Klaus Iohannis, prin monotonia cumplită a tonului și ideilor, prin absența emoției trăite și a emoției transmise, discursul a fost o cufureală de vorbe goale. Incapabil să-l urmăresc fără a ațipi în picioare de rostogolirea egală, birocratică, a vorbelor, de fapt, exprimînd ceea ce este Victor Ponta, un golănaș fără țară, fără morală, fără suflet, tresăream de fiecare dată cînd oratorul lăsa impresia c-a terminat. Nu, nu  terminase. Mai avea ceva de spus.

Dar acel ceva de spus nu dădea seamă de un Proiect de țară, de un Ideal pentru care candidatul și-ar fi dat viața, de o credință care ar urma să-l ardă după ajungerea la Cotroceni. Era o înșiruire de platitudini din nesfîrșitul șir de platitudini care au fost nesfîrșitele sale apariții la televiziuni în ultimul timp, Victor Ponta reușind să fie în doi ani mai prezent pe micul ecran decît Nicolae Ceaușescu în două decenii.

Ce fel de președinte vrea să fie Victor Ponta? m-am întrebat, așteptînd să văd ce spune candidatul dincolo de făgăduiala de tip danvoiculescian că va fi un președinte diferit de Traian Băsescu. Și răspunsul a venit: Victor Ponta a declarat solemn că vrea să fie un președinte util!

Păi, Victor Viorel Ponta, util e desfăcătorul de sticle de bere, că fără el ai fi obligat să bei berea cu tot cu sticlă. Vrei să fii un președinte desfăcător de sticle de bere?!

NB: Deși a avut alt scop, geniala idee a Realității Tv de a difuza pe jumătate de ecran, la concurență cu plicticoșenia solemnă de la Craiova, a secvențelor de la inundațiile de azi, dezvăluind o realitate mizeră, fără nici o legătură cu atmosfera pompoasă de la lansarea de tip PSD-ist, a  făcut cît de cît consumabilă transmisia în direct a de către toate televiziunile de știri a unei platitudini cu sclipici.

Articol preluat de pe www.cristoiublog.ro.