Suntem ÎN PRAGUL unei CRIZE CATASTROFALE. În România NU MAI ARE cine SĂ MUNCEASCĂ!
Editura Evenimentul si Capital

Suntem ÎN PRAGUL unei CRIZE CATASTROFALE. În România NU MAI ARE cine SĂ MUNCEASCĂ!

Autor: | | 39 Comentarii | 39920 Vizualizari

Potrivit unei statistici întocmite recent de INS (Institutul Naţional de Statistică), aproape 300.000 de români, la nivelul întregii ţări, preferă să stea acasă, să „împuşte” vreun ciubuc la negru sau să încaseze pur şi simplu indemnizaţia de şomer decât să semneze, zilnic, o condică de prezenţă într-o instituţie. Deşi concluzia poate părea a fi aceea că românul fuge ca dracu de tămâie de muncă, în realitate, lucrurile stau cu totul altfel, reliefând o situaţie de fapt catastrofală pentru România.

Cei care vor să muncească au plecat afară, aşa cum o demonstrează un raport din luna mai al Eurostat, în care se arată că unul din cinci români cu putere de muncă are rezidenţa în alte state, ceea ce plasează ţara noastră pe primul loc pe continent la capitolul mobilitatea forţei de muncă. Cei care au rămas au făcut-o fie pentru că au probleme familiale, fie pentru că se tem să o ia de la zero într-o ţară străină. Ofertele din România nu îi tentează pe cei rămaşi pentru că ofertantul vine, cu preponderenţă, din mediul privat. Unul care nu prezintă siguranţă şi nici stabilitate financiară.

Cei 300.000 de români la care fac trimitere statisticienii INS, în opinia preşedintelui Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad, sunt cei care, din motive familiale, de sănătate sau pur şi simplu pentru că se tem să o ia de la zero într-o ţară străină, au refuzat oferte de muncă „din afară”, cu un salariu mult peste ceea ce li se oferă în România.

„Cei care au rămas să muncească aici (n.r. - în România) îşi caută de muncă fie în sectorul bugetar, unde locurile sunt sigure, iar salariile destul de mari (cele medii, spre exemplu, ajung la 3.500 lei, faţă de 2.400 cât oferă un om de afaceri - n.r.), fie un job la o multinaţională, unde iarăşi au parte de o remuneraţie îmbietoare şi condiţii incomparabil mai bune”, îşi începe Murad demonstraţia al cărei tâlc aveam să-l aflu mai târziu, la capătul unei conversaţii despre, pe de o parte, mediul de afaceri din România pus pe butuci şi, pe de alta, discrepanţa destul de mare între statutul bugetarului şi cel al lucrătorului la privat din România.

Se tem să nu le fie arestat patronul

„Nimeni nu le poate oferi garanţia că o vor duce bine, că nu le va fi arestat într-o nefericită zi patronul şi că nu vor ajunge din nou pe drumuri. În plus, la patron trebuie să munceşti pentru bani. La prăvălia Statului te duci la serviciu, la cea a patronului te duci la muncă. Asta e diferenţa. În primul caz te faci că lucrezi şi încasezi o poală de bani, în al doilea munceşti de te speteşti şi te alegi cu mult mai puţin”, este de părere interlocutorul meu care se grăbeşte să îmi ofere şi un exemplu: „Ştiu zeci de patroni de firme mari, cu peste 800-1.000 de angajaţi) care fac antecameră la cutare sau cutare ministru să îşi angajeze fiica sau fiul la Stat. Oare de ce când soluţia de a-l angaja la propria-i firmă e mult mai la îndemână?”, se întreabă retoric. „Îţi spun eu de ce. Nu e sigur că mâine va mai avea firmă şi preferă să-şi vadă odrasla aranjată”, îmi spune Murad.

Aviziere da, şomeri ba!

Un scurt periplu în teritoriu, prin oficiile de sector ale Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFMB), înclină să-i dea dreptate lui Mohammad Murad. Nici picior de şomer în faţa panourilor care „gem” de anunţuri de angajare. „Vânătoare” de şomeri, care s-au săturat să stea cu mâinile de-a curmezişul pieptului şi îşi caută un loc de muncă, pe care mi-am pus în gând să o duc la bun sfârşit, este sortită eşecului. Tot ce am putut surprinde în obiectivul aparatului a fost şirul nesfârşit de aviziere aliniate „cuminţi” de-a lungul holurilor şi cei câţiva lucrători plictisiţi ai AMOFMB, care se fâţâiau de colo colo în aşteptarea „clienţilor” care se încăpăţânau să nu îşi facă apariţia.

Periplul meu a început într-o zi de miercuri la primele ore ale dimineţii. Să tot fi fost puţin peste ora 9.00 când am intrat în incinta clădirii de pe strada Spătaru Preda, numărul 12, în care îşi au birourile reprezentanţii AMOFMB – sediul central, dar şi cei ai sectoarelor 1,2 şi 4 din Bucureşti. Mă aşteptam să fiu întâmpinat de murmurul nedefinit al mulţimii de oameni care se înghesuie în faţa avizierelor, făcându-şi loc cu coatele şi notând de zor în carneţele numerele de telefon şi adresele angajatorilor care vor să-i pună la treabă. Nici pomeneală! Doar doi, trei agenţi de pază, care de abia îşi putea potoli căscatul de plictiseală, câţiva angajaţi, toropiţi de căldură, pitiţi îndărătul birourilor. Şi cam atât. În toate celelalte săli, burduşite şi ele de panouri cu anunţuri, istoria se repetă.

O zi proastă

„Aproape 18.000 de şomeri sunt, în momentul de faţă, în Bucureşti, conform evidenţelor noastre”, mă pune în temă Nicoleta Borţea, purtător de cuvânt şi, totodată, consilier de orientare în carieră la AMOFMB. „18.000, se grăbeşte să adauge, dintr-o populaţie activă care numără nici mai mult nici mai puţin de 1.193.100 de bucureşteni. Acest fapt presupune o rată a şomajului de 1,5 la sută, procent foarte mic la nivel de UE, semnele că piaţa muncii de la noi nu are nici o problemă fiind evidente”, mă asigură doamna Borţea.

O întreb dacă ar trebui să înţeleg că problema e la... şomeri, iar ea dă din cap aprobator. „Găsesc tot felul de pretexte pentru a refuza ofertele. Este exasperant uneori. Tocmai pentru că le oferim consultanţă, servicii de mediere sau şansa unei recalificări”, mai adaugă înciudată.

Finanţele, depărtarea şi stresul

În chip paradoxal, în pofida unui număr relativ mare (peste 6.300 la nivel de Capitală, în aprilie 2018, potrivit evidenţelor AMOFMB) de oferte de mucă – aşa cum mă asigură doamna Borţea, numărul şomerilor se încăpăţânează să nu scadă.

Concluzia pare tot mai mult cea enunţată mai devreme de Murad: românului îi e frică din ce în ce mai mult de munca la privat, pretextele invocate pentru a respinge ofertele de pe piaţa muncii fiind, în cele mai multe cazuri, de-a dreptul puerile.

„Le oferim suport şi mediatizăm relaţia lor cu angajatorul. Cu toate acestea, se întâmplă să avem parte de refuzuri. Motivele sunt, cu mici excepţii, aceleaşi: ba e prea departe locul de muncă, ba sunt puţini bani, ba nu mai vor să aibă parte de stresul zilnic al statului la serviciu şi vor ceva uşor”, îmi explică Nicoleta Borţea.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate