Totuși, hai să vedem ce am avut și ce am pierdut, noi, foștii cetățeni obișnuiți ai R.S.R.! Doar am alcătuit majoritatea cetățenilor României Socialiste, simpli aplaudaci la semn! Da! Au dreptate nostalgicii: ai pierdut un loc de muncă sigur și modest plătit, dar garantat (uneori până la pensie), și tot nu găseai ce cumpăra de mâncare, oricât ai fi dat. Ai pierdut înghesuiala îngrozitoare din hârburi de tramvaie și autobuze puturoase, în primele ore ale dimineții și în cele ale după-amiezii, la dus și la întors de la locurile de producție, acolo unde poate ai îndurat și austeritatea unor condiții mizere de muncă, mai ales iarna. Păi, de ce tocmai iarna? Deoarece căldura era furnizată pe sponci sau deloc. Chinul frigului și al întunericului îl suportai, înjurând în gând sau în cadrul restrâns al familiei, în serile când, din întunericul străzii, veneai acasă la bloc și urcai bâjbâind pe scări multe etaje, fiindcă liftul nu funcționa din cauza curentului electric, care era încă oprit. Apoi intrai în bezna apartamentului tău și aprindeai lămpile cu gaz, identice cu acelea pe care le avea și mamaia la țară. Doar gaz în ele trebuia să ai! Când venea curentul, familia se înviora brusc, porneai televizorul în alb-negru, mestecând te miri ce, vă holbați cu toții la programul de seară de două ore, din care o oră și jumăte urmăreați placizi aventurile lui nea Nicu. După ora 22 ți se recomanda să te culci, ca să fii apt în ziua următoare de noi cuceriri pe înaltele culmi ale socialismului. Dar tu, de multe ori, îndărătnic, începeai să asculți în surdină (fiindcă și pereții aveau urechi sensibile) radio Europa Liberă sau să te uiți la televiziunea bulgară, mai ales că deja învățate-și limba fără să-ți dai seama. După asta, chiar urma „leka noci”.

Deci, acestea ar fi primele și cele mai mari pierderi pentru postacii nostalgici de pe internet! Restul, probabil că li se par minore: ca de exemplu, pentru Omul Nou cu concepții materialistștiintifice înaintate, nu conta alergatul în căutarea hranei (în cea mai mare parte cartelată), fluturând disperat de colo până colo prin oraș sacoșele de plastic goale (agonisite și ele la negru), statul ritualic la cozi interminabile (noaptea, în zori sau în timpul programului de lucru, dacă nu aveai bătrâni în familie, ca să-i plantezi de cu noapte să țină rândul pe scaunelele pliante). Am pierdut, e adevărat, instinctul animalic de a adulmeca locurile din oraș unde se „băga” câte ceva!

Omul Nou era dresat sistematic să-și înfrângă foamea printr-o alimentație rațională, științifică, atent supervizată de o înaltă academiciană doctor inginer pe puncte. Nenorocirea este că acest minunat Om Nou nu a mai apucat să se bucure de rostul marilor fabrici de mâncare, preconizate să asigure zilnic, porționată și cartelată, mâncarea de prânz livrată ordonat la sufertașe pentru toți oamenii muncii de la orașe, așa cum disciplinat se bucură încă de aceste înalte cuceriri frații noștri nord-coreeni. În București, imediat după 1990, acelor combinate alimentare lăsate în paragină li se spunea în derâdere „circuri ale foamei”, iar mai târziu au fost transformate toate în mall-uri elegante. Ca atare, iată încă o imensă pierdere pentru nostalgici, pe care – din nefericirea lor – au uitato! Mai sunt multe, foarte multe pierderi de calibru greu pentru Omul Nou, dar nu există suficient spațiu tipografic ca să fie detaliate și mărturisesc că am ochii înlăcrimați când încerc stângaci să vă readuc aminte ce am avut și ce am pierdut. Poate mă completați și dumneavoastră, cei care sunteți veterani ai acelor trecute vremi!

N.R.: Până în data de 7 ianuarie Ion Cristoiu este în concediu. Pe spațiul lui vor scrie cititorii EVZ.