Româncă, arestată pentru trafic de persoane şi vânzare de ovule
- Adam Popescu
- 22 septembrie 2010, 18:27
Şase persoane, dintre care o româncă, au fost arestate în urma unei anchete internaţionale privind suspiciunea de trafic de persoane, prostituţie forţată şi vânzare de ovule, a informat centrul de presă al Ministerului de Interne bulgar, citat de Mediafax.
Acţiunea de poliţie internaţională a fost efectuată pe 16 şi 17 septembrie, cu privire la activitatea unui grup criminal organizat pentru trafic de persoane, prostituţie forţată şi vânzare de ovule. Aceasta a fost coordonată de şeful Direcţiei pentru Combaterea Crimei Organizate din Bulgaria şi omologii săi din Grecia.
Şase persoane - cinci bulgari şi o româncă - au fost arestate în cadrul operaţiunii. Poliţia a stabilit că grupul a acţionat aproximativ opt luni, perioadă în care a obţinut un profit de sute de mii de euro.
Femeilor li s-au promis 2.000 de euro în schimbul renunţării la ovule, în timp ce grupul a primit 25.000 de euro de la clienţii săi pentru un ovul.
Grupul criminal utiliza violenţa şi ameninţări împotriva femeilor. Donatorii au fost femei din Bulgaria şi din România.
Un medic grec, care a participat la acţiune, a fost, de asemenea, reţinut. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, suspecţii riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 10 la 20 de ani în conformitate cu legile greceşti.