Roma îşi ia "Briliant" de 19 milioane €

Roma îşi ia "Briliant" de 19 milioane €

Adrian Mutu este decis să se transfere la vicecampioana Italiei. În "Cetatea Eternă", atacantul va avea un salariu de 2,5 milioane de euro pe sezon.

Adrian Mutu, vedeta na- ţionalei de fotbal a României, a ţinut, pe toată durata zilei de ieri, capul de afiş în fotbalul italian.

Negocierile dintre Fiorentina şi AS Roma, avându-l ca subiect pe „Briliant“, au fost comentate minut cu minut în ediţiile on-line ale principalelor cotidiene din Peninsulă. „Ore decisive“, au titrat ieri după-amiază italienii, dovadă a faptului că tratativele erau în toi şi se pot încheia în orice moment.

Mutu (29 de ani) este cu un picior în curtea Romei, vicecampioana Italiei. Formaţia din „Cetatea Eternă“ le-a oferit celor de la Fiorentina suma de 19 milioane de euro în schimbul achiziţionă rii piteşteanului. Starul echipei lui Cesare Prandelli îşi doreşte să plece de la Fiorentina şi, în acest sens, urma să se întâlnească aseară cu Andrea Della Valle, patronul toscanilor, pentru a ob- ţine dezlegarea.

Întâlnire cu Della Valle, patronul Fiorentinei

Mutu i-a spus lui Della Valle că doreşte să plece la AS Roma, în pofida contractului care-l leagă de Fiorentina până în 2011. Cu atât mai mult cu cât gruparea din Firenze n-a reuşit să-i îndeplinească solicitările: un contract până în 2013 (Fiorentina îi propune o extindere cu numai un an şi o mărire de salariu de doar 200.000 de euro). AS Roma i-a pus pe masă un contract pe cinci ani, cu un câştig anual de 2,5 milioane de euro. Alte surse indică faptul că Mutu ar urma să câştige la Roma 3,2 milioane de euro pe stagiune, iar suma de transfer ar fi de 20 de milioane de euro.

Primul efect al tratativelor avansate dintre Mutu şi Roma s-a simţit pe piaţa financiară. La Bursă, acţiunile celor de la Roma au crescut semnificativ.

Mutu este ademenit puternic de Roma din toate direcţiile. Jucătorii acestei echipe i-au făcut declaraţii de dragoste conaţionalului nostru. „Aş- teptăm noutăţi în acest caz. Eu ştiu că Mutu e un jucător fantastic şi că orice formaţie ar vrea să-l deţină“, a spus ieri norvegianul Riise, nou-venit la Roma şi fost câştigător al Ligii Campionilor cu Liverpool.

Semnalul de marţi seară al lui Pantaleo Corvino

Pantaleo Corvino, directorul sportiv al Fiorentinei, a recunoscut în premieră, marţi seară, că a primit o ofertă concretă pentru Mutu de la AS Roma şi a dat semnalul despărţirii jucătorului de Fiorentina.

„Filozofia noastră este să nu ţinem în lot jucători nemulţumiţi, mai ales dacă aceştia au aproape 30 de ani“, a spus Corvino. La rândul ei, AS Roma a confirmat ieri că a trimis o ofertă de transfer destinată Fiorentinei pentru Mutu.

Fiorentina a publicat însă, aseară, un comunicat pe site-ul oficial, prin care anunţa că Mutu este netransferabil, antrenorul Cesare Prandelli considerându- l un jucător foarte important pentru echipă.

SUPORTERI Ironizat pentru că vrea bani mai mulţi

Pe site-ul fanilor toscani, fiorentina.it, Mutu (foto) este ironizat pentru dorinţa sa de a obţine un salariu mai bun. O fotografie trucată, în care Mutu apare având în dreptul ochilor simbolul dolarului, a fost postată ieri pe acest site, semn al rupturii dintre suporteri şi jucător.

În eventualitatea perfectării transferului, Mutu ar putea debuta la AS Roma în meciul amical contra celor de la Steaua. Partida va avea loc sâmbătă seară, pe arena „roş-albaştrilor“. Biletele de intrare se dau ca pâinea caldă în Ghencea. S-au vândut deja 5.000 de tichete.

SCANDAL

Fluierat de fanii grupării toscane

Pe de altă parte, Mutu nu mai are trai cu fanii Fiorentinei. Ajuns marţi după-amiază în cantonamentul de la San Piero (Sieve), atacantul a intrat în gura spectatorilor prezenţi, circa 300, care l-au acuzat că a sărit peste primul antrenament al zilei pentru a negocia cu AS Roma. Unii dintre ei au început să-l fluiere pe român, care şi-a văzut liniştit de antrenament.

Conducerea Fiorentinei l-a scuzat pe Mutu, menţionând că are probleme medicale. Tensiunea este maximă la Fiorentina: suporterii freamătă, iar antrenorul Cesare Prandelli, singura persoană pentru care Mutu ar refuza transferul la Roma, este îngrijorat că îl va pierde pe principalul său jucător, cu trei săptă- mâni înainte de startul preliminariilor Ligii Campionilor.

Jucătorii de la Fiorentina au insistat pe lângă conducere să nu-l cedeze pe Mutu, căruia i s-a promis că va fi desemnat căpitan în sezonul viitor. Prandelli poartă discuţii la foc automat cu Mutu, rugându-l să nu părăsească echipa.

Ne puteți urmări și pe Google News