Astăzi, Rusia lui Putin şi Medvedev nu mai are motivaţii ideologice, în schimb are interese economice şi strategice la nivel global.
Este foarte tentant să stabileşti analogii între invadarea Cehoslovaciei cu patruzeci de ani în urmă de către armata sovietică şi anihilarea Georgiei din ultima săptămână, de către armata rusă, succesoarea de fapt şi de drept a celei sovietice: în ambele cazuri este vorba despre reprimarea brutală de către Moscova a unei iniţiative de liberalizare de sub tutela sovietică/rusă şi în ambele cazuri Occidentul s-a dovedit prea puţin dispus să se implice întrun conflict cu Rusia de dragul unui aliat sau al unui principiu. Istoria pare să se repete, nu-i aşa? Şi totuşi, cum spuneau romanii, bis in idem flumen non descendimus: contextul geopolitic este diferit, ca şi motivaţia Rusiei, iar Occidentul nu-şi mai poate permite să fie inert.
La 21 august 1968, tancurile Armatei Roşii striveau Primăvara de la Praga, adică mişcarea reformistă iniţiată de Alexander Dubcek cu scopul declarat de a construi un „socialism cu faţă umană“, prin democratizarea vieţii politice, liberalizarea presei şi culturii şi introducerea unor elemente ale economiei de piaţă. Liderii de la Kemlin se simţeau însă ameninţaţi de orice iniţiativă de liberalizare, iar precedentul „contrarevoluţiei“ din Ungaria le ascuţise vigilenţa. Astfel, trupele sovietice, aflate deja în Cehoslovacia pentru exerciţii militare în cadrul Tratatului de la Varşovia, s-au constituit în trupe de ocupaţie şi au vegheat integritatea regimului comunist până la prăbuşirea sa.
La 19 ianuarie 1969, studentul Jan Palach şi-a dat foc în Piaţa Wenceslas pentru a protesta împotriva restrângerii libertăţii de expresie - arătând întregii lumi că Primăvara de la Praga fusese motivată de un ideal şi de dorinţa revenirii la democraţie. Pentru Moscova însă era mai importantă salvarea ideologiei care-i asigura supremaţia în zonă. Aceasta era esenţa „doctrinei Brejnev“, care justifica intervenţia militară sovietică într-o ţară „frăţească“ în interesul socialismului, termen devenit echivalentul diplomatic al puterii sovietice.
Astăzi, Rusia lui Putin şi Medvedev nu mai are motivaţii ideologice, în schimb are interese economice şi strategice la nivel global. Ca un imens buldog, îşi marchează teritoriul şi distruge infrastructura militară a Georgiei, realizată cu sprijin american, în primul rând pentru a umili America şi pentru a zădărnici orice iniţiativă occidentală de asigurare a unei (relative) independenţe energetice faţă de Moscova. Doctrina Putin prevede de altfel utilizarea resurselor naturale ca mijloc de afirmare a Rusiei pe plan mondial. Nu ideologia, ci economia, reprezintă acum un factor determinant la Moscova, iar intervenţia militară în Georgia nu reprezintă o reglare de conturi în interiorul unei alianţe, ci un avertisment la adresa Statelor Unite şi UE, căci nu atât evoluţiile democratice din Georgia au jenat Moscova cât, în egală măsură, proamericanismul lui Mihail Saakaşvili, aspiraţia ţării de a deveni membru NATO şi conducta petrolieră Baku-Tbilisi-Ceyhan, care ocoleşte Rusia. Miza intervenţiei depăşeşte ca amploare sfera fostului Pact de la Varşovia, ceea ce face ca Occidentul să fie ameninţat indirect de agresiunea Rusiei, cum nu fusese ameninţat de invazia sovietică în Cehoslovacia. Tocmai din acest motiv, el nu mai poate reacţiona fără vlagă, ca în 1968, când a respectat sfera de influenţă rusească. Cum să reacţionezi paşnic dar totodată convingător şi eficient faţă de un stat ca Rusia - iată proba de foc şi de onoare pe care trebuie s-o treacă acum nu numai Statele Unite, ci şi UE.
Recomandările noastre
