Creatorul de modă Răzvan Ciobanu şi-a prezentat, într-un decor clasic, cea mai recentă colecţie de lux.
Deşi criza financiară loveşte în mai toate sectoarele, creatorul de modă Răzvan Ciobanu a alocat un buget impresionant, de peste 25.000 de euro, pentru lansarea celei mai recente colecţii vestimentare de lux, intitulată „Rochii“. În decorul clasic al unei vile din 1950, împodobită cu flori albe, viţă-de-vie, sfeşnice cu lumânări şi cu pardoseala acoperită cu confetti stră lu citoare, Răzvan Ciobanu le-a oferit, marţi seara, amatorilor de modă, ultima colecţie primăvară-vară 2009, în cadrul unui spectacol extravagant.
Răzvan şi-a dorit ca ineditul să-şi pună amprenta şi pe această colecţie, motiv pentru care şi-a primit invitaţii într-o casă de patrimoniu, fostul aşezământ din Bucureşti al Uniunii Artiştilor Plastici, pe care a decorat-o special pentru prezentare. Colecţia are multe influenţe din stilul anilor ‚50, însă nu a fost gândită în acest sens. În fiecare dintre cele patru încăperi ale casei, invitaţii au avut parte de câte un moment artistic oferit de muzicieni de la Conservator: fie se cânta la harpă, fie la violoncel, la flaut sau la vioară.
Într-una dintre încăperi a fost montată o cadă veche, plină cu spumă, „păzită“ de o menajeră ultra-sexy, în rochie neagră, scurtă, cu şorţuleţalb. Seara a fost deschisă în mod insolit, prin apariţia, printre invitaţi, a unui tânăr manechin îmbrăcat într-un halat de mătase, care a rămas în costumul lui Adam, înainte de „a aluneca“ în cada cu spumă, de unde a urmărit, până la final, întreaga colecţie.
Povestea care l-a inspirat pe Răzvan Ciobanu pentru această colecţie a fost cea a unui tânăr burghez din anii ‚50, care moşteneşte o casă cu un decor aparte, unde dă o petrecere cu mulţi invitaţi. În urma acestei petreceri îi rămân în minte doar femeile care au trecut pe acolo, întruchipate, în cazul nostru, de manechinele lui Ciobanu.
„Este o colecţie extrem de reuşită şi foarte bine gândită. Am avut privilegiul să văd colecţia înainte să fie prezentată, când am trecut pe la atelierul lui Răzvan, dar prezentarea mi-a plăcut de două ori mai mult. Răzvan este foarte creativ şi rar mi se întâmplă să văd o colecţie care să-mi placă atât de mult încât să nu ştiu ce rochie să aleg. Am apreciat totul, ideea, decorul, colecţia“, ne-a declarat Andreea Raicu. Printre cei care au aplaudat la final s-au numărat şi Raluca Turcan, Adriana Bahmuţeanu sau Mircea Solcanu.
INFLUENŢE Retro ’50 în alb şi negru Rochiile au tăieturi sofisticate, volume diferite şi au influenţe din stilul femeii anilor ’50. „Nu am gândit-o ca pe o colecţie dedicată anilor ’50, dar în final a ieşit cu multe influenţe din zona aceea“, ne-a mărturisit Răzvan Ciobanu. Au fost prezentate 70 de rochii de seară, iar cromatica lor s-a bazat pe alb şi negru, cu „pete de culoare“ variind de la mov la ivoire.
Ţinutele au fost accesorizate cu pietre preţioase. „Rochiile sunt scumpe şi croiala reuşeşte să scoată în evidenţă calităţile şi să ascundă foarte bine defectele fiecărei femei“, a declarat Andreea Raicu, prezentă la eveniment. Despre ţesături putem spune că sunt diverse, dar că duchesul şi amestecul de mătase şi caşmir au dominat întreaga colecţie. „Formele par diferite, dar asta datorită modului în care sunt tăiate, pentru că în final veţi recunoaşte multe dintre rochiile mele vechi“, a mai declarat creatorul de modă.