Dar să lăsăm să ne spună povestea Ioana Cioflâncă, în a sa „ Aspecte ale modei feminine în veacul al XIX-lea”:

Într-o rochie de zi, cu crinolină, se fotografia la Viena în atelierul fotografului L. Angerer, Eugenia Conduratu, sora Didiţei Mavrocordat.

Termenul de crinolină a început să fie folosit începând cu anul 1857, aceasta desemnând un „aranjament făcut din păr de cal”.

În anul 1865, spre exemplu, era nevoie de „opt până la zece metri de material pentru a acoperi scheletul crinolinei”.

Pentru că rochiile enorme nu le permiteau doamnelor să stea comod pe scaune s-au răspândit în saloane taburetele numite pouf.

Tot din cauza dimensiunilor excesive ale rochiilor care stânjeneau adeseori pe purtătoare, creatorii de modă au hotărât împărţirea acestora în două piese.

Corsajul şi fusta erau mult mai lesne de îmbrăcat. Peste rochii doamnele continuau să poarte şaluri de caşmir, încă la modă, sau de dantelă. După anul 1860, în timpul erei celui de-al doilea baroc, volumul fustei era doar în partea din spate.

Dispariția crinolinei

Începând cu anii şaptezeci a dispărut crinolina şi a apărut turnura. Primii ani din acest deceniu au adus o „reînviere a polonezei”.

În astfel de rochii apar într-o fotografie, din colecţia Muzeului de Istorie a Moldovei Eugenia Racoviţă şi Clemance Boteanu.

Spre deosebire de perioada anterioară, când mânecile crinolinei erau proeminente, rochia cu turnură a revenit la mânecile drepte şi strâmte.

După deceniul opt, turnura a început să piardă din volum.

Corsajul avea decolteul în forma de „V”, sub care se vedea o garnitură detaşabilă din alt material care sugera existenţa a două veşminte suprapuse.

Gheorghe Tattarescu surprindea aceste artificii ale ţinutei doamnelor în pânza „Femeia în albastru”, aflată în prezent în colecţia Muzeului de Artă din Iaşi. Tânăra pictată de artist purta o rochie albastră cu turnură, iar garnitura detaşabilă era din dantelă albă.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric