Ridicarea mașinilor parcate ilegal în sectorul 2 al Capitalei, mai ieftină cu 40%

Ridicarea mașinilor parcate ilegal în sectorul 2 al Capitalei, mai ieftină cu 40%

Primarul Neculai Onţanu a decis diminuarea cu 40 % a tarifelor de ridicare a autoturismelor parcate neregulamentar pe raza sectorului 2.

Această măsură va fi pusă în practică după ce, în luna august, se va finaliza licitaţia publică în baza căreia se va decide firma care se va ocupa de acest serviciu. În prezent, licitaţia publică a fost lansată în cadrul Sistemului Electronic al Achiziţiilor Publice şi deschiderea ofertelor, potrivit reglementărilor în vigoare, este stabilită pentru 16 august. O altă măsură este aceea prin care, în primele 24 de ore de la ridicarea maşinilor staţionate neregulamentar, posesorii autovehiculelor le vor putea ridica fără a plăti taxa de depozitare. În acelaşi timp Consiliu Local al sectorului 2 a aprobat încheierea „Actului Adiţional al Contractului de servicii nr. 1239/2007 privind reglementarea activităţii de ridicare, transport, depozitare şi eliberarea vehiculelor staţionate neregulamentar pe partea carosabilă a drumului public din sectorul 2 şi care constituie un obstacol pentru circulaţia publică” prin care se prelungeşte până la 31 august 2011 durata contractului aflat în derulare până la intrarea în vigoare a noului contract. Contractul prevede ridicarea vehiculele staţionate în următoarele situaţii: 

  • Staţionate în intersecţiile rutiere,
  • Staţionate pe trecerile de pietoni,
  • Staţionate pe zonele verzi, 
  • Cele parcate în dreptul intrărilor în unităţile de învăţământ: creşe, grădiniţe, şcoli generale, grupuri şcolare industriale, şcoli de muzică, licee etc, dacă blochează accesele sau pun în pericol siguranţa elevilor, În dreptul staţiilor de salvare, a unităţilor medicale, policlinici, spitale, Cele care fac obiectul târgurilor auto ilegale organizate ad – hoc pe domeniul public,
  • În dreptul hidranţilor de apă pentru pompieri, precum şi pe reţelele de distribuţie a gazelor şi cele de apă, a gurilor de evacuare  a apelor pluviale,
  • Cele folosite ilegal pentru încheierea de asigurări auto,
  • În dreptul staţiilor mijloacelor de transport în comun, respectiv tramvaie, troleibuze şi autobuze, precum şi pe liniile de tramvai şi pe traseul troleibuzelor,
  • Pe arterele de circulaţie aflate în reabilitare sau modernizare, dacă se incomodează lucrările,
  • În rampe, pante şi pe poduri.

În sectorul 1 primele 24 de ore sunt gratuite Și autoritățile din sectorul 1 al Capitalei au decis să reducă tarifele de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar, iar depozitarea autoturismului în primele 24 de ore va fi gratuită. Pe de altă parte, edilii sectoarelor 3 și 6 ale Capitalei au decis să păstreze tarifele vechi, iar vsingurul sector în care nu se ridică nici o mașină parcată ilgal este cel condus de primarul Marian Vanghelie.

Ne puteți urmări și pe Google News