Rezultate preliminare în Egipt: Partidul Libertăţii şi Justiţiei 40%, Mişcarea Al Noor Salafi 20%

Rezultate preliminare în Egipt: Partidul Libertăţii şi Justiţiei 40%, Mişcarea Al Noor Salafi 20%

Două partide islamiste importante au câştigat prima rundă a alegerilor parlamentare din Egipt, a declarat un oficial pentru CNN.

Partidul Libertăţii şi Justiţiei, aripa politică a mişcării Frăţia Musulmană, a obţinut 40%, iar Mişcarea Al Noor Salafi a câştigat 20% dintre voturi, a spus şeful biroului executiv al Înaltului Consiliu Electoral, Yousri Abdel Kareem.

Al Noor Salafi, considerată o grupare mai radicală, faţă de Frăţia Musulmană, percepută ca moderată, au susţinut, fiecare, că ar fi obţinut victoria, imediat după vot, luni şi marţi. Recalcularea prezenţei la urne

Blocul Liberalilor Egipteni a obţinut 15%, iar un partid islamist moderat, Al Wasat, a câştigat 6%. Formaţiunea Al Wafd a câştigat 5%, iar Partidul Justiţiei 1% dintre voturile exprimate.

Iniţial s-a anunţat, ieri, că participarea la urne ar fi fost de 62%, dar apoi oficialii au revenit şi au spus că vor reface calculele, după ce jurnaliştii au ridicat semne de întrebare asupra acestei probleme, sugerând că, de fapt, cifra reală este mult mai mică.   

Sistemul de vot este unul extrem de complex, cu două treimi dintre cele 498 de locuri ale Parlamentului alese prin vot reprezentativ proporţional, iar restul prin sistemul primul câştigă (câştigă candidatul cu cele mai multe voturi obţinute, chiar dacă nu are majoritate absolută). Mulţi dintre cei aleşi în al doilea mod vor trece printr-un al doilea tur de scrutin, doar  patru candidaţi independenţi reuşind să obţină suficiente voturi. Rezultatele finale vor fi anunţate mai târziu.

Ne puteți urmări și pe Google News