Revoluţia din Egipt a ieftinit excursiile cu peste 25%

Revoluţia din Egipt a ieftinit excursiile cu peste 25%

Turiştii români vor plăti, în 2011, cu 25-35% mai puţin faţă de anul trecut dacă îşi achiziţionează pachete de tip charter cu all inclusive care au ca destinaţie staţiunile egiptene.

Egiptul, una dintre cele mai căutate destinaţii din lume pentru petrecerea vacanţelor, resimte din plin efectele recentelor evenimente socio-politice pe segmentul turistic, unde autorităţile raportează o scădere cu 80% a sosirilor comparativ cu primele luni ale anilor precedenţi. Pierderile economiei egiptene pe acest segment depăşesc un miliard de dolari.

"Cu toţii ne-am aşteptat ca numărul de cereri pentru pachetele turistice cu destinaţia Egipt să scadă pe fondul situaţiei instabile din ultimele luni, însă nu trebuie să uităm că această ţară, prin obiectivele sale unice, mai ales cele istorice, continuă să reprezinte o provocare, motiv pentru care anticipăm că numărul de cereri va începe să crească în curând", ne-a spus Mircea Vladu, manager al Prestige Tours.

Reluarea curselor charter către Egipt şi revigorarea cererii pentru staţiunile egiptene ar putea veni chiar de Paşte sau în perioada imediat următoare, consideră Adriana Goicea, manager al Prompt Service Travel. Aceasta precizează că românii încep deja, chiar dacă mai timid, să se intereseze de preţuri, oferte şi servicii valabile pentru destinaţiile egiptene.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vacanţe la 5 stele, de la 302 euro/persoană

Pentru anul în curs, este de aşteptat ca tarifele pentru vacanţele în Egipt să fie cu 25-35% mai mici faţă de cele practicate de agenţiile româneşti anul trecut, este de părere Ciprian Enea, consultant în turism al agenţiei Best Tourism. "Anticipăm şi o intervenţie a Ministerului Turismului din Egipt pe zona de promovare şi informare a străinilor cu privire la situaţia reală din această ţară", a adăugat consultantul.

Concret, de pildă, cu un buget de 320 de euro de persoană puteţi cumpăra în prezent un pachet care include transport cu avionul şi cazare de şase nopţi la un hotel de cinci stele în Hurghada în regim all inclusive, prin oferta promovată de agenţia CMB Travel.

Chiar şi mai ieftină, la un preţ care porneşte de la 302 euro de persoană, este oferta agenţiei Komsi Travel, valabilă pentru plecarea de pe data de 16 aprilie. Preţul include cazare şapte nopţi în aceeaşi staţiune, la hoteluri de patru sau cinci stele cu regim all inclusive, dar şi taxa de aeroport şi asigurarea de călătorie.