Revelația lui Irinel Columbeanu. Ce s-a întâmplat în sufletul lui după ce a pierdut o avere de 150 de milioane de euro
- Cristina Stancu
- 26 august 2021, 06:29
În urmă cu doar câțiva ani, era unul dintre bogații României, trăia în lux, pe domeniul de la Izvorani, conducea mașini de fițe și arunca în stânga și-n dreapta cu banii. Toate astea s-au terminat. Acum Iri e un om obișnuit.
Cum e drumul de la bogație la sărăcie?
În anul 2007, Irinel Columbeanu avea estimată o avere de 150 de milioane de euro. În prezent, fostul magnat s-a mutat de la celebra vilă din Izvorani, cu chirie, într-un apartament cu două camere. Omul de afaceri a acordat un interviu în care a vorbit despre viaţa lui de acum, relaţia cu fiica sa şi cu fosta soţie, dar şi despre viitoarea carte pe care o va publica.
”Nu m-am simţit niciodată atât de bine ca în prezent, sentiment prilejuit probabil şi de răgazul pentru introspecţie fortuit generat de pandemie.”, a spus Irinel Columbeanu, într-un interviu de la ciao.ro, când a fost întrebat cum se simte în casa trăieşte în prezent.
Fostul magnat s-a obişnuit rapid în noua casă, dar şi cu faptul că trebuie să trăiască cu puţin. Spune că nu regretă că a pierdut averea sa în valoare de 150 de milioane de euro. „Am realizat faptului că, la orice oră, nivelul (cu care plecăm dincolo) a ce sălăşluieşte în oricare din noi constă nu atât în valoarea acumulărilor materiale agonisite, cât în felul reacţiei pe care simte să o aibă atunci când în cale i se iveşte deposedarea de acestea.”, a mai spus Columbeanu.
În cadrul aceluiaşi interviu, omul de afaceri a vorbit şi despre relaţia cu fiica lui. Cei doi vorbesc des şi, deşi stau la mii de kilometri distanţă, au o relaţie foarte apropiată. Acesta o descrie pe Irina ca pe un „burete viu şi inteligent”. Fiica acestuia scrie o carte, la rândul său.