Reţineţi un loc: Şureanu, cu motto-ul "Schiaţi pe zăpadă"

Reţineţi un loc: Şureanu, cu motto-ul "Schiaţi pe zăpadă"

Pe Domeniul Şureanu (Alba), zăpada naturală rezistă cinci luni pe an, ceea ce nu se întâmplă pe Valea Prahovei. Sunt 7 km de pârtii şi se estimează că, în trei ani, vor rivaliza cu staţiunile de fiţe.

Câteva cantoane silvice, o cabană părăsită şi câteva case de vacanţă ridicate de persoane care doreau să fugă la sute de kilometri distanţă de oraşele aglomerate. Acestea erau singurele construcţii care existau în extremitatea sudică a judeţului Alba, mai precis în Luncile Prigoanei şi în zona numită "Poarta Raiului", cu trei ani în urmă. În ultimii trei ani lucrurile au început să se schimbe într-un ritm alert. Şase pensiuni care funcţionează deja, un hotel de cel puţin patru stele care va fi gata la anul şi alte câteva pensiuni care vor fi ridicate. Zona are însă un dezavantaj major: 18 kilometri de drum pe care rişti să-ţi laşi baia de ulei dacă nu dispui de o maşină cu garda la sol mai mare de 17 centimetri. Dezavantaj, drum prost şi distanţe mari Singura variantă cât de cât rezonabilă de a ajunge iarna la domeniul schiabil Şureanu este prin oraşul Sebeş, de aici până sus, la baza pârtiilor, mai sunt de parcurs 60 de kilometri pe splendida Vale a Sebeşului, până la barajul lacului de acumulare Oaşa. Din cauza distanţelor mari, doar cei care locuiesc relativ aproape (în judeţele Alba, Sibiu sau Hunedoara) şi sunt dispuşi să se trezească disde- dimineaţă pot să-şi programeze o distracţie pe pârtie. Pensiunile autorizate funcţionează la aproximativ 6 kilometri de pârtii, iar majoritatea nu oferă decât cazare, una singură având în ofertă şi mic dejun inclus. Doar de la anul este prevăzută deschiderea unui hotel la baza pârtiilor, care va avea cel puţin patru stele şi 50 de camere. Avantaj, zăpada naturală Prima pârtie de pe domeniul Schiabil Şureanu a funcţionat în sezonul 2009 – 2010. Anul trecut, sezonul de schi a început aici pe 10 decembrie şi s-a terminat pe 24 aprilie. Pe domeniul schiabil Şureanu au funcţionat în ultima vreme şapte pârtii. Alte două vor fi inaugurate chiar în această perioadă. Celelalte şase pârtii funcţionale sunt deservite de două teleschiuri cărora li s-a adăugat şi un telescaun pus în funcţiune pe 14 ianuarie anul acesta. Motto-ul staţiunii este: "Schiaţi pe zăpadă". Din cer, nu făcute de tunuri. "Nu vă spun cât am investit în staţiune că aş avea probleme cu soţia acasă.“ IONUŢ POPA, investitor în Domeniul Şureanu PLANURI E nevoie de un drum ca-n palmă "Încă nu se ştie dacă va fi vorba de două telescaune, sau de un telescaun şi o telegondolă. Iar zăpadă naturală este destulă aici, aproape cinci luni pe an. Un alt avantaj al zonei este că, pe lângă pârtii, a căror lungime totală depăşeşte acum şapte kilometri, schiorii îşi pot configura trasee libere de coborâre, pentru că zona o permite. Este vorba de o suprafaţă de sute de hectare inclusă între pârtii. Dezavantajul nostru este faptul că nu putem asigura distracţia de seară a turiştilor, pe pârtie sau lângă pârtie, dar de la anul, de când va fi gata hotelul, acest lucru se va rezolva, iar în a doua zi după deschiderea hotelului vom avea şi instalaţii de nocturnă pe câteva dintre pârtii. Asta vă spun sigur. Un alt dezavantaj temporar este drumul de la Oaşa până sus la pârtii. Ştim însă că există un proiect de reabilitare şi modernizare la Consiliul Judeţean Alba pentru care se aşteaptă acum finanţare", spune Ionuţ Popa, unul dintre administratorii societăţii Schi Şureanu, firma care a făcut cea mai mare parte din investiţiile efectuate până acum în zona amintită." "Peste 10 ani vom concura de la egal la egal cu orice staţiune de schi din zona Braşov – Valea Prahovei. Gândiţi-vă că aici nu exista nimic cu trei ani în urmă", adaugă Ionuţ Popa. Citiţi şi:

  • Alternative la Valea Prahovei. Unde se poate schia în ţară
  • Pârtie ca în Elveţia, la Braşov. O zi de schi costă 125 de lei
  • Vezi cum arată noile pârtii de schi din Brașov și cât de dificile sunt