Războiul politic din Europa zilelor noastre are drept cauză principală imigrația. De o parte, establishmentul european vorbește numai despre avantaje, de cealaltă - forțele populiste, naționaliste, eurosceptice și antisistem susțin că imigrația înseamnă terorism, mari frământări sociale, sărăcie și, până la urmă, distrugerea civilizației europene.

Dincolo de lupta politică, pentru omul simplu contează care este de fapt adevărul din spatele propagandei? O idee ne putem face din laborioasa lucrare a lui Paul Collier - „Exodus. Cum schimbă imigrația lumea noastră”.

Collier este profesor de economie și politici publice la Universitatea din Oxford și un om de stânga, preocupat de lupta mondială împotriva sărăciei. Nimeni nu l-ar putea acuza vreodată de colaborare cu populiștii sau naționaliștii. De altfel, în cartea sa, Collier refuză să răspundă la o întrebare esențială- este sau nu migrația bună pentru țările de destinație. Collier spune că întrebarea i se pare lipsită de interes, pentru că nu se pune problema trimiterii acasă a celor care au ajuns în Europa.

Asta deși, dacă ne uităm la ce propun partidele populiste, repatrierea pare a fi o opțiune. Când vine vorba însă de efectele imigrației masive, Collier nu prea mai pare un om de stânga. Omul de știință spune lucrurilor pe nume până la capăt. Știu că nu vă propun un text ușor, vă invit însă să-l parcurgeți pentru că vă va da o idee mult mai apropiată de realitate decât toate discursurile politice partizane.

Profesorul de economie și politici publice de la Oxford consideră că imigrația aduce câștiguri moderate, dar pierderi semnificative. Mai mult, diversitatea pe care o presupune o imigrație masivă poate submina respectul reciproc dintre cetățeni cu consecințe grave pentru societate. Conform lui Collier, pentru succesul unei societăți e nevoie de încredere între cetățeni în două aspecte ale vieții de zi cu zi.

În primul rând, trebuie să existe un consimțământ pentru transferurile financiare, bazat pe sentimente de loialitate și solidaritate între membrii societății (primesc lucrurile pe care le plătesc). În al doilea rând, dar nu în cele din urmă, e vorba de cooperarea între cetățeni, care se bazează pe prezumția că prestația va fi reciprocă (dacă ajut, voi fi ajutat n.r.).

Numai că, spune Collier, imigranții vin din lumea a treia, adică din țări unde astfel de comportamente corecte sunt rare, dat fiind că e vorba de niște societăți disfuncționale. Mai mult, pentru ca încrederea dintre cetățeni să rămână ridicată, în orice societate e nevoie ca un număr mare dintre ei să fie dispuși să-i pedepsească pe cei care nu respectă legile, regulile și cutumele sociale.

Mai simplu spus, oportuniștii trebuie pedepsiți refuzând cooperarea cu ei. În țările în care imigranții și descendenții lor s-au stabilit în număr mare, acest refuz al nativilor de a colabora cu „oportuniștii” poate fi însă considerat (și uneori chiar este) ca discriminare (rasism n.r.), ceea ce provoacă în tabăra nou-veniților un sentiment de frustrare. Ca urmare unii dintre imigranți sunt dispuși să-și asume acte de represiune (terorism n.r).

Studiile care arată că diversitatea etnică și culturală afectează grav capitalul de încredere dintr-o societate sunt mult mai vechi. Collier duce însă raționamentul și mai departe. Pentru el, întrebarea esențială este dacă acest comportament cu care imigranții au venit în țara de destinație este erodat într-o proporție suficient de mare pentru ca nou-veniții să fie văzuți de nativi ca membrii ai aceleiași societăți.

În această paradigmă, Collier distinge patru concepții în rândurile imigranților.

a) imigranții care acceptă asimilarea și chiar aspiră la aceasta;

b) imigranții care văd integrarea ca pe o fuziune culturală;

c) imigranții care doresc să obțină succese economice, dar se izolează de societatea gazdă;

d) coloniștii care vor să-și impună propriile reguli în societatea care i-a primit.

De-a lungul timpului, asimilarea s-a dovedit cel mai bun mod în care imigranții își pot găsi locul în societatea gazdă. Nu numai că promovează încrederea și respectul reciproc, dar respectă regula de aur de „a-i trata pe alții așa cum am vrea să fim tratați noi înșine.”. Această asimilare stă la baza Statelor Unite ale Americii, și, într-o măsură mai mică, la succesul unor țări ca Australia sau Canada.

Collier spune însă că asimilarea nu mai e la modă în zilele noastre. Multiculturalismul fuziunii, în care culturile ar trebui să se combine, acordă imediat nou-veniților o demnitate egală. Consecințele ar trebui să fie similare, dar există și riscul riscul de degradare a eficacității modelului social al țării gazdă, spune Collier.

Prin model social, Paul Collier înțelege combinația de instituții, reguli, norme și structuri specifice unei țări. Succesul țărilor bogate se bazează pe un model social puternic, care lipsește în țările care au rămas sărace. Pornind de aici, Paul Collier ne avertizează să ne ferim de „afirmațiile lenese ale multiculturalismului”. “Dacă luăm în considerare faptul că un trai decent este o prioritate, atunci nu sunt toate culturile egale“.

Dar aceasta este numai o parte a problemei. Paul Collier consideră că politica europeană promovează multiculturalism dintr-un fel de pragmatism, având în vedere dificultățile întâmpinate în integrarea minorităților. Profesorul britanic crede însă că a-i lăsa pe nou-veniți să-și construiască societăți paralele nu este o soluție.

"Libertatea de a distruge coexistența fraternă nu poate fi considerată un drept al omului". Acest multiculturalism este asimetric, deoarece oferă imigranților și descendenților lor locuri de refugiu (no-go zone) în care pot refuza contactul cu indigenii și pot evita practicile discriminatorii. Separatismul spațial și cultural facilitează însă separatismul politic și juridic.

Așa s-a ajuns ca unele orașe să fie conduse de imigranți sau descendenții acestora, ceea ce indică o polarizare a votului în funcție de naționalitate, rasă sau religie. Cât privește consecințele economice ale imigrației, Collier consideră că, în prezent, efectele asupra salariilor sunt destul de modeste.

Majoritatea nativilor câștigă la fel, numai cei mai săraci (necalificații n.r.) pierd deja. Chiar și salariile majorității populației indigene ar putea scădea dramatic însă în cazul accelerării fluxurilor migratorii. Efectul asupra locuințelor este mai important. Imigrația sporește presiunea asupra stocului de locuințe, punând familiile imigranților în competiție cu familiile indigene în ceea ce privește locuințele sociale.

În Londra, de pildă, în timp ce imigrația a sporit oportunitățile de afaceri, nativii din provincie nu mai pot veni să caute oportunități de angajare pentru că nu-și permit chiriile exorbitante. Cât privește efectul corectiv al imigrației asupra îmbătrânirii populației, acesta va reduce presiunea asupra sistemului de pensii numai dacă nou-veniții vor putea să-și găsească loc pe piața muncii. Combinația dintre un grad ridicat de dependență și o calificare scăzută a imigranților se poate dovedi o povară în plus pentru sistemul asigurărilor sociale.

În fine, Paul Collier susține că imigranții sunt principalii câștigători economici ai acestui proces. Productivitatea lor crește în noua țară, pentru că beneficiază de noul model social. De altfel, statisticile arată că imigranții nu își aleg țara de destinație întâmplător. Cei mai puțin calificați au tendința de a se stabili în țările cu protecție socială ridicată, în vreme ce alții preferă țări în care pot câștiga datorită competențelor lor.

Deși tratează problema de pe poziții de stânga, Paul Collier ajunge laconcluzii similare cu ale multor populiști. Economistul britanic spune că suma „politicilor no border” (care încurajează o imigrație rapidă), a multiculturalismului și a protecției sociale generoase reprezintă o rețetă pentru dezastru. În opinia sa, sunt necesare măsuri hotărâte pentru a evita decăderea socio-economica a statelor de destinație ale imigrației.

În primul rând. tratarea imigrației ilegale mai sever prin impunerea unei sancțiuni: statutul de lucrător-oaspete. Imigrantul ilegal ar urma astfel să-și plătească impozitelor fără a putea beneficia de șomaj, nu va beneficia de mai multe servicii publice decât un turist și se va afla în coada listei când e vorba de accesul la statutul de imigrant legal. Mai mult, cei care se sustrag luării în evidențe vor fi repatriați în țările de origine fără să aibă posibilitatea de a face recurs.

Paul Collier consideră că un astfel de sistem ar fi suficient de dur pentru a direcționa candidații spre imigrația legală. Un singur lucru lipsește, în opinia mea, din analiza lui Collier, adevărata miză a imigrației. Pentru că e evidet că elitele politico-financiare au cel mai mult de câștigat.

Politicienii de stânga pentru că numărul din ce în ce mai mare de imigranți și descendenți ai acestpra le vor oferi până la urmă politicienilor de stânga monopolul politic la care aspiră. Cât îi privește pe patronii marilor corporații, aceștia se bucură de o piață din ce în ce mai mare de desfacere (lucrează sau nu, imigranții tot consumă) și, evident, de o forță de muncă mai slab pregătită, dar care acceptă să fie plătită mai prost.