Reţelele TV se pregătesc de bal

Reţelele TV se pregătesc de bal

Cele patru mari reţele TV din America au contrazis joi previziunile conform cărora recent încheiata grevă a scenariştilor va anula tradiţionalele petreceri de prezentare a grilei de primăvară.

Un obicei al televiziunilor, vechi de peste 50 de ani, petrecerile sunt programate în a doua săptămână a lunii mai, în ceea ce este cunoscut drept cea mai importantă săptămână publicitară a anului. Într-adevăr, advertiserii vor pune nu mai puţin de 9 miliarde de dolari la masa negocierilor pentru bugetele de prime-time din acest an.

CBS îi va găzdui pe marii clienţi publicitari la prezentarea anuală de la Carnegie Hall, din New York, pe 14 mai. Reţeaua ABC, din portofoliul companiei Walt Disney, va deschide balul cu o zi mai devreme, la Lincoln Center, în timp ce Fox (News Corp) îşi va prezenta grila pe 15 mai, însă nu a anunţat încă o adresă.

Singura incertitudine vine din partea NBC Universal, deţinută de gigantul General Electric, care a fost foarte aproape de anularea fastuoasei petreceri. O purtătoare de cuvânt citată de Reuters a declarat, la sfârşitul săptămânii trecute, că NBC va organiza totuşi o prezentare, cu unele modificări faţă de planul iniţial.