Prin urmare, recomandăm agenților economici și persoanelor fizice care intenționează traversarea prin PTF Leușeni în perioada vizată, să opteze pentru traversarea printr-un alt punct de trecere a frontierei din apropiere: Leova- Bumbăta, Costești-Stânca sau Sculeni, au transmis autoritățile, conform tv8.md.
În altă ordine de idei, un scandal uriaș a izbucnit luna trecută la respectivul punct vamal. Patru vameși au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind acuzați de luare de mită. Ei ar fi pretins sume de bani de la transportatorii de colete și pasageri care operau curse internaționale din și spre țările Uniunii Europene.
Probleme în luna iulie, cu câțiva vameși de la Leușeni
Banii respectivi ar fi fost pretinși pentru a ușura procedurilor vamale sau pentru eludarea completă a acestora cum ar fi omiterea verificărilor minuțioase privind bunurile transportate și, respectiv, scutirea de achitare a drepturilor de import.