Republica Moldova: PLDM este gata să facă o coaliţie proeuropeană cu PD şi PL

Republica Moldova: PLDM este gata să facă o coaliţie proeuropeană cu PD şi PL

Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a anunţat că este gata să facă o coaliţie nouă cu PD şi PL pentru a continua parcursul european al ţării. Anunţul vine după o conferinţă de presă susţinută de liderul formaţiunii.

„Cu Partidul Democrat şi cel Liberal am început să discutăm. Sper ca noul grup să fie administrat eficient, iar un răspuns clar în privinţa creării lui îl vom anunţa în zilele următoare. Nu venim cu condiţii şi nu vom pune la negociere viitorul european al ţării", a enunţat Vald Filat.

Oficialul a declarat că nu este mulţumit de scorul electoral obţinut, însă va acorda susţinerea pentru a construi noua coaliţie. Mai mult, preşedintele PLDM a menţionat că rezultatul obţinut de Partidul Socialiştilor nu îi aparţine lui Igor Dodon, ci lui Vladimir Putin. „Rezultatul nu este a lui Dodon, este rezultatul lui Vladimir Vladimirovici Putin. Şi nu necesită să vin cu argumente sau explicaţii. Puţini înţeleg ce s-a întâmplat în perioada anterioară. A fost o manipulare fără precedent prin intermediul mesajului'', a conchis Vlad Filat.

Potrivit datelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale, Partidul Democrat împreună cu cel Liberal Democrat şi cel Liberal ar acumula un număr total de 55 de mandate.