ÎN VREME DE CRIZĂ. Scăderea preţurilor la mâna de lucru şi materiale nu a putut împiedica reducerea comenzilor. Oamenii se uită la fiecare ban şi preferă să evite taxele la stat.
Criza a ieftinit renovarea locuinţei, dar numărul clienţilor s-a redus la jumătate, spun meseriaşii din domeniu. Materialele de construcţii sunt cu până la 30% mai ieftine, în timp ce manopera se negociază „la sânge”. Muncitorii nu vor cu niciun chip să piardă vreun muşteriu, astfel că sunt dispuşi să lase chiar şi 20% din preţ.
În urmă cu şase-şapte luni, Alin Răceanu din Gorj nu-şi mai vedea capul de treburi. Meseriaş serios şi cu experienţă, era solicitat pentru activităţi diverse, chiar şi în Capitală: ba punea parchetul la mai multe apartamente de bloc, ba repara instalaţiile la nişte vile şi monta gresie şi faianţă pentru câteva firme. „Acum merge mult mai prost. Mai e de lucru, dar banii sunt puţini şi concurenţa e mare”, oftează bărbatul.
Concurenţă cu euronavetiştii
Pe lângă muncitorii daţi afară de la firme, mai sunt şi cei veniţi din Spania şi Italia - meşteri pricepuţi, dar învăţaţi cu sumele primite în Occident. „Eu lucrez cu nişte băieţi, colaboratori, pe care-i chem când am nevoie. Nu-i uşor să prinzi o comandă - ele mai vin de la oameni cu stare, care au apartamente mari sau cu vile”, comentează Răceanu. În general, un muncitor câştigă circa opt lei/oră, dacă lucrează liber, iar ca angajat câştigă de la 1.000 la 2.000 de lei pe lună.
Mai greu le este muncitorilor necalificaţi din zonele sărace, care făceau naveta la oraş şi lucrau în echipe organizate adhoc. „Nu m-a mai chemat nimeni de aproape o lună şi am mai lucrat doar pe ici, pe colo, pe aici prin sat. Sper să fie mai bine, că vine primăvara, şi oamenii mai dau o văruială”, spune Costică, un tânăr din comuna Vâlcelele. Pentru că vede că situaţia e grea, nu mai are pretenţii la bani şi acceptă să negocieze „o sumă decentă”.
Speranţa e la autorităţi
Nici firmele n-au o viaţă prea uşoară, mai ales de când beneficiarii, şi aşa puţini, preferă să lucreze cu meseriaşi particulari. „S-a înmulţit munca «la negru». Oamenilor li se pare mai ieftin să lucreze cu «privaţi», pentru că nu se plătesc taxe”, afirmă Ion Stănescu, directorul Star Construct 97 Exim.
Chiar dacă preţurile au scăzut simţitor, numărul comenzilor abia ajunge la jumătate din volumul care era în aceeaşi perioadă a anului trecut. Mai multe materiale de construcţie sunt mai ieftine faţă de acum câteva luni - gresia, faianţa şi chiar granitul şi marmura au pierdut cam 25%- 30% din preţuri. Numai vopselurile au rămas la acelaşi nivel.
Criza a adus însă firmelor şi veşti bune: angajaţi mai bine pregătiţi şi mai puţin pretenţioşi. „Piaţa muncii din construcţii a făcut multe disponibilizări. Acum au rămas în activitate cei care chiar se pricep”, e de părere Ion Bunghez, directorul Lucs SA, din Braşov. Acesta susţine că speranţa ieşirii din impas vine astăzi din partea autorităţilor locale.
Acestea au anunţat că vor demara lucrările pentru refacerea faţadelor la monumente şi clădiri istorice, activitate la care vor participa mulţi specialişti din domeniu. „În plus, curând vine curăţenia de primăvară”, spune Bunghez.
CITIŢI ŞI:
Criza favorizează celulita Ziua în care au aflat ce este criza
Criza globală s-a întâlnit cu domnul Florea la Mioveni
Harta şomajului pe timp de criză
Criza ruşinii loveşte educaţia Criză în transportul de persoane Din aprilie, sănătatea costă mai mult Criza schimbă obiceiurile de consum
Criza, ca o "palmă dumnezeiască" MIRCEA DIACONU: „Ne-am tâmpit de tot cu criza asta”
- Urmează mâine în „Evenimentul zilei”: Criza ne trimite la ţară. Loviţi de lipsuri, unii români de la oraş s-ar putea îndrepta în perioada care urmează către sat, spun specialiştii. Netulburaţi de criză deocamdată, câţiva tineri investesc deja în ferme şi afaceri în mediul rural.
- Scrie-ne pe adresa romaniincriza@evz.ro despre cum te afectează pe tine criza. Povestea ta poate deveni subiect al campaniei EVZ.