Cristian Comeagă crede că spectatorii și răspunsul lor fac parte din opera cinematografică, iar filmul în sine e doar parte a ei, e amnarul care aprinde focul. Acesta a și fost motivul pentru care am îndrăznit acest interviu.

– Actorul Bogdan Stanoevici spunea că ați scris povestea filmului cu gândul la el, e adevărat?

– Nu, când scriu sunt doar cu gândul în mine. Personajul meu nu e un om pe care l-am cunoscut, ci părți din oameni pe care îi știu grefate pe un om pe care îl imaginez. Abia când termin plămădeala caut actorul care ar putea să-i dea viață cât mai firesc. Și în „Cel ales”, și în orice film, povestea e totul pentru mine. În „Cel ales”, deși multe din episoade sunt adevărate, povestea e inventată. Ideea de a o scrie mi-a venit la o bere, când cineva cunoscut mi-a povestit grozăvii pe care le-a făcut sau la care a asistat, cum soția și copiii lui știau despre el cu totul altceva decât adevărul… Dar ceea ce m-a înfiorat a fost completa lui seninătate. M-a obsedat mult timp seninul ăla și m-a trimis adesea cu gândul la rostul vieții.


FOTO: Cristian Comeagă



– Care a fost liantul relației cu toți cei din echipa filmului „Cel ales”?

– Cu actorii, scenariul; cu echipa, planul de lucru făcut din timp și respectat la virgulă; cu toți, bucuria că avem de lucru.

– A fost greu să strângeți banii pentru realizarea acestui film?

– Foarte greu. Dar mai ușor decât pentru următorul, sunt convins. Dacă va mai fi vreunul…

– Ce contează cu adevărat pentru un artist?

– Nu știu. Nu sunt un artist, ci un profesionist. Sincer, nu dau doi bani pe unul care se gândește la el însuși ca la un „artist” sau care se numește pe sine „artist”, așa că nici nu mă interesează ce contează pentru un astfel de personaj.

– Cum ați descrie într-un cuvânt viața de regizor?

– Viață de regizor n-am, am viață de patron și e de beeeeeeep!

– Ce urmează după „Cel ales”?

– Mister și groază.