Companiile deţinute de Nelu Iordache, Dan Beşciu şi Dorinel Umbrărescu au încheiat astăzi contracte cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) pentru construcţia unor drumuri, anunţă Compania de Drumuri.
Astfel, compania Romstrade SRL, va construi, pentru 44,4 milioane lei (10,4 milioane euro) varianta de ocolire a oraşului Caracal, informează CNADNR, citată de Agerpres. Termenul este de doi ani, cu o perioadă de garanţie de încă doi ani.
Obiectivul este finanţat de Comisia Europeană în proporţie de 69,25%, prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Romstrade va construi 10,35 kilometri de drum, un pod şi 14 podeţe, în cadrul proiectului de reabilitare a Drumului Naţional 6 Alexandria-Craiova.
După finalizarea acestor lucrări, viteza de deplasare va creşte de la 25 km/oră cât este în prezent, când DN 6 traversează municipiul Caracal, la 100 km/oră.
Contracte de 53 milioane euro încheiate cu Dorinel Umbrărescu Tot astăzi, compania lui Dorinel Umbrărescu, Spedition UMB, a semnat astăzi trei contracte cu CNADNR, pentru reabilitarea DN 24, de la limita de judeţ dintre Galaţi şi Vaslui până la Crasna, şi DN 24 B, între Crasna şi Albiţa.
Valoarea totală a contractului se ridică la 225 milioane lei (53 milioane euro).
Lotul 1 - DN 24 km 51+000 (limita dintre judeţele Galaţi şi Vaslui) - DN 24 km 90+000 are o lungime de 39 de kilometri.
Lotul 2 - DN 24 km 90+000 - km 105+070 (localitatea Crasna) şi DN 24B km 0+000 - km 22+000 are o lungime de 37 de kilometri, iar lotul 3 - DN 24B km 22+000 - km 47+881 (vama Albiţa) are o lungime de 25,8 kilometri.
Lucrările includ şi construcţia a nouă poduri noi, reabilitarea altor 16, la care se adaugă reabilitarea a 155 de podeţe şi a unui pasaj.
Durata de execuţie a fiecărui tronson este de 24 de luni, la care se adaugă 24 de luni perioada de garanţie.
Prin acest proiect, se urmăreşte mărirea vitezei de deplasare şi realizarea de economii de timp, reducerea costurilor de exploatare, a numărului de accidente şi îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie.
Contracte pentru Alexandria-Craiova Totodată, CNADNR a mai încheiat trei contracte pentru reabilitarea DN 6, între Alexandria şi Craiova, în valoare totală de 396,581 milioane lei (circa 93 milioane euro) fără TVA.
Contractele au fost câştigate, prin licitaţie deschisă, de către firmele Saphir Structures 1991, Romstrade (deţinută de Nelu Iordache)-Ezentis - Euroconstruct Trading 98 SRL (a lui Dan Beşciu) şi Secol SPA - Secol România SRL.
Licitaţia pentru Lotul 1 - DN 6 Alexandria - Craiova, de la km 90 + 190 la km 132 + 435, a fost câştigată de Saphir Structures 1991. Porţiunea de reabilitat are o lungime 42,245 km.
Lucrările pentru reabilitarea Lotului 2 -DN6 Alexandria - Craiova, de la km 132 + 435 la km 185 + 230, vor fi realizate de asocierea Romstrade - Ezentis - Euroconstruct Trading 98 SRL.
Lungimea lotului de drum reabilitat este de 52,8 km, iar valoarea contractului se ridică la 119,361 milioane lei fără TVA.
Lotul 3 - DN6 Alexandria - Craiova, de la km 185 + 230 la km 222 + 182 va fi reabilitat de firma Secol SPA - Secol România SRL. Lungimea lotului de reabilitat este de 36,952 km, iar valoarea contractului se ridică la 136,567 milioane lei fără TVA.
Durata de execuţie este de 24 de luni, la care se adaugă încă doi ani perioada de garanţie.