Lui Arthur i se pare chiar că şi seamănă fizic cu cel pe care îl văzuse în film. Despre  Excalibur, nu poate fi vorba, pentru că în războaiele pe care le poartă, nu are nevoie de arme. De altfel, nici nu prea poartă războaie Dar mai mereu, în loc de Excalibur, are în mână o sticlă de cola. Bea, dacă visteria îi permite, câte 5-6 sticle mari pe zi.

Ca orice rege, Arthur domneşte peste un regat. Care, ca orice regat, unde nu are voie să pătrundă oricine, are porţile ferecate cu un lanţ gros, de care atârnă un lacăt şi mai gros, ruginit, care se vede că nu a mai fost deschis de foarte multă vreme. Asta nu înseamnă câtuşi de puţin că Arthur nu şi-a mai părăsit demult regatul. Dimpotrivă. Pleacă aproape în fieare zi şi munceşte cu ziua prin sat. Este nevoit pentru că s-a  certat cu primarul şi acesta i-a tăiat ajutorul social. Poate să iasă fără probleme pe oriunde, pentru că, deşi au porţi din tablă la intrare, în rest, graniţele regatului nu au deloc gard. O parte l-a pus regele pe foc, o parte l-a folosit la cârpirea noului palat în care locuieşte acum. Spunem „nou palat”, pentru că a existat şi unul vechi, dar pe care l-a dărâmat. Era moştenit de la bunici. Construcţie ţeapănă, din beton cu fier-beton şi cărămidă sănătoasă. Mare de tot. Câteva camere spaţioase. Acum nu au mai rămas din el decât ruinele, care se mai văd ici acolo iţindu-se dintre scaieţii şi oţetarii crescuţi de-a valma în grădina palatului.

Casa distrusă și traiul sub pământ, în fântână

Legenda distrugerii vechiului palat este ambiguă. Poveştile nu seamănă între ele.

Arthur spune că s-a pus cu barosul pe vechiul palat, pentru că după moartea bunicilor, sora lui şi-a revendicat partea. Şi ca să nu-l împartă cu ea, s-a decis că mai bine face palatul una cu pământul. I-a luat ceva timp. Construcţia era ţeapănă. Bunicul care o ridicase fusese şef de şantier de construncţii. A doua variantă a dispariţiei primului palat, care circulă prin sat, spune că regele ar fi vrut să deschidă o discotecă în vechiul palat. Dar i s-a părut că locul este puţin cam strâmt. Că sunt prea multe camere mici şi pereţi interiori inutili, aşa că s-a apucat cu barosul să-i dărâme, să facă o cameră mare şi loc de dans. Şi a tot dărâmat, până a distrus structura de rezistenţă a clădirii şi s-a trezit cu tavanul căzându-i în cap.

Oricum, în ambele variante, Arthur a reuşit să facă, de multe ori prin muncă grea, să se aleagă praful din vechiul palat din beton armat şi cărămidă. Nu se consideră însă deloc păgubit. Dimportrivă. Consideră că este de două ori câştigat. Nici nu mai trebuie să împartă nimic cu soru-sa, nici nu mai trebuie să plătească la primărie impozitul pe clădire. De altfel,  Arthur este total împotriva impozitelor. Nici pe terenul din curte nu a plătit niciodată nimic. Ăsta a şi fost motivul cerţii cu primarul, care i-a tăiat socialul.

Cu palatul dărâmat, Arthur a fost nevoit să se adăpostească o perioadă în fântâna unde se aduna apa de ploaie. Şi ea un adevărat buncăr din beton. Subţire sus, la intrare, ca o fântână mică, dar larg sub pământ. Cam 4 x 4. Aici a sălăşluit Arthur o vreme, până a reuşit să strângă ceva placaj, câteva cartoane şi şipcile care i-au mai rămas din gard şi să-şi construiască al doilea palat. Care are o cameră mică, cât să înjghebeze un pat şi un soi de hol pe care abia încape o persoană, care ţine loc şi de bucătărie.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE