Reducerile lovesc şi persoanele cu handicap

Reducerile lovesc şi persoanele cu handicap

Guvernul a decis să diminueze cu 15% şi indemnizaţia de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, începând cu banii pe luna iunie.

Modificarea inclusă de guvernanţi în legea de reducere a cheltuielilor, pe care îşi vor asuma răspunderea în parlament, vine după ce au declarat, în nenumărate rânduri, că persoanele cu handicap nu vor fi sacrificaţi. La fel de neaşteptate au fost şi tăierile suplimentare care vizează cadrele didactice, după ce membrii guvernului au decis să completeze proiectul iniţial de lege, trimis luni Parlamentului, potrivit Mediafax. Astfel, executivul vrea să anuleze ajutorul financiar acordat profesorilor pentru achiziţionarea de materiale educaţionale, prin abrogarea legii în baza căreia cadrele didactice titulare şi/sau suplinitoare calificate din învăţământul preuniversitar primesc un ajutor financiar, echivalentul în lei a 100 euro, pentru a cumpăra cărţi sau programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice. Această reducere vine după ce executivul a bifat anularea banilor de navetă pentru dascălii din mediul rural în proiectul de lege privind măsurile de austeritate.

Ne puteți urmări și pe Google News