Recunoaşterea Transnistriei de către Rusia, "o chestiune de timp"
- Adam Popescu
- 28 august 2008, 15:00
Recunoaşterea Transnistriei de către Moscova este doar o chestiune de timp. Este declaraţia comandantului trupelor transnistrene, Vladimir Atamaniuc, care vine imediat după ce şeful diplomaţiei franceze, Bernard Kouchner, anunţa că Abhazia şi Osetia de Sud nu sunt singurele "ambiţii" ale Rusiei.
"În ceea ce priveşte recunoaşterea Transnistriei, aceasta este doar o chestiune de timp", a declarat Atamaniuc, citat de publicaţia electronică EUObserver.
Un membru al Parlamentului de la Tiraspol, Oleg Gudimo, a declarat că Republica Moldova ar trebui să fie primul stat care recunoaşte independenţa Transnistriei. "Dacă vor să trăiască în pace cu noi, nu au altă opţiune", a avertizat Gudimo, care a dublat astfel atitudinea ameninţătoare a ambasadorului rus la Chişinău, Valeri Kuzmin.
"Republica Moldova ar trebui să tragă propriile concluzii pozitive după conflictul din Osetia de Sud", avertizase Kuzmin la începutul acestei săptămâni.
Ieri, ministrul de externe francez, Bernard Krouchner, şi cel britanic, David Miliband, şi-au exprimat îngrijorarea că Rusia ar pregăti scenarii similare celor din Osetia de Sud şi Abhazia în puncte europene sensibile ca Ucraina, Crimeea sau Republica Moldova.
Citiţi şi: Medvedev: "Suntem pregătiţi pentru un nou război rece"