Recordul lui Dudu Georgescu, în pericol

Recordul lui Dudu Georgescu, în pericol

Portughezul Cristiano Ronaldo a mai marcat un gol azi pentru Real Madrid şi a ajuns la cota 44 de goluri marcate într-un sezon. Recordul e deţinut încă de românul Dudu Georgescu, cel care marca în sezonul 1976-1977 nu mai puţin de 47 de goluri.

Cu acea performanţă, atacantul de la Dinamo Bucureşti cucerea pentru a doua oară "Gheata de Aur", trofeu acordat celui mai bun marcator din Europa.

Ulterior, din cauza faptului că est-europenii se abonaseră la acest trofeu compromiţându-l prin maniera în care fabricau goalgheteri, UEFA a desfiinţat competiţia celor mai buni marcatori.

Reluată după cinci ani de pauză, cursa a avut alte reguli, pe lângă golurile marcate adaugându-se şi un coeficient de ţară, în funcţie de campionatul în care se obţineau performanţele.

Dudu Georgescu a cucerit prima "Gheata de Aur" la finalul sezonului 1974-1975, cu 34 de goluri.

În 1987, un alt dinamovist reuşea să devină cel mai prolific marcator din Europa. Rodion Cămătaru marca 44 de goluri într-un sezon. Cămătaru a încheiat la egalitate cu austriacul Toni Polster.

Dorin Mateuţ, tot de la Dinamo, a reuşit 43 de goluri doi ani mai târziu.

În acest sezon, 2011-2012, Cristiano Ronaldo, de la Real Madrid, şi Lionel Messi, de la FC Barcelona, au reuşit cifre incredibile.

Ronaldo a marcat 43 de goluri şi mai are de disputat trei meciuri în Primera Division. Messi are 41 de goluri şi încă patru partide la dispoziţie pentru a depăşi performanţa şui Dudu Georgescu.

Ne puteți urmări și pe Google News