Rebelii şiiţi houthi au pătruns în palatul prezidenţial din Aden
- Daria Andrie ş
- 2 aprilie 2015, 16:49
Rebelii şiiţi houthi şi aliaţii lor au pătruns joi în palatul prezidenţial din Aden, în sudul Yemenului, unde şeful statului s-a refugiat înainte de a fugi în Arabia Saudită, a declarat un oficial al serviciilor de securitate, relatează AFP.
'Zeci de membri ai miliţiilor houthi şi aliaţii lor, sosiţi la bordul unor vehicule blindate şi pentru transportul trupelor, tocmai au intrat în palatul prezidenţial Al-Maachiq', a declarat pentru un ofiţer care a asistat la sosirea rebelilor în complex.
Potrivit unor surse militare şi medicale, cel puţin 44 de persoane, dintre care 18 civili, au fost ucise joi la Aden unde au loc lupte intense între rebelii şiiţi şi susţinătorii şefului statului.
'Douăzeci de rebeli houthi au fost ucişi în lupte', a afirmat o sursă militară, în timp ce o sursă medicală a făcut cunoscut că 'au fost ucişi 18 civili şi şase membri ai comitetelor populare', paramilitari care îl apără pe preşedintele Abd-Rabbu Mansour Hadi.