Reacţia lui Tudorel Toader după suspendarea din funcţie a procurorului Popescu. „Greu de înţeles ştiinţa de carte a procurorului”
- Lucian Ionescu
- 1 august 2019, 20:50
După ce Secţia pentru procurori a CSM a hotărât suspendarea din funcţie a procurorului Cristian Ovidiu Popescu, ca urmare a dramei de la Caracal, fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader a postat pe Facebook un mesaj în care afirmă că este greu de înţeles cum acesta nu a permis poliţiştilor să intre în casa lui Gheorghe Dincă.
„Greu de inteles stiinta de carte a procurorului care nu a permis intrarea intr-un domiciliu pentru salvarea vietii unei persoane. Greu de inteles stiinta de carte a procurorului (sef!) care imi solicita, ca in calitate de Ministru al Justitiei, sa suspend toate deciziile CCR ! PS: Sper ca nu are grad profesional corespunzator PICCJ, fiind platit ca atare!”, a scris Toader.
Inspecția Judiciară a început ancheta disciplinară împotriva procurorului Cristian Ovidiu Popescu, care s-a ocupat de cazul Caracal.
În 2018, Adunarea Generală a Procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a solicitat suspendarea adoptării unor noi decizii ale Curţii Constituţionale referitoare la legile Justiţiei înainte de primirea avizului Comisiei de la Veneţia, potrivit realitatea.net