Reabilitarea termică, faza „datornici la primărie”

Reabilitarea termică, faza „datornici la primărie”

Zece familii care locuiesc într-un bloc reabilitat termic prin programul naţional de reabilitare au fost daţi în judecată de Primăria Ploieşti pentru că nu şi-au plătit cota de o treime din costul lucrărilor.

La blocul M10 din cartierul Vest, au fost realizate lucrări de reparaţie şi izolaţie a acoperişului, placarea cu polistiren a faţadei şi vopsirea ei, dar şi înlocuirea tâmplăriei din lemn de la ferestrele de pe casa scării cu una din PVC şi geam termopan. „Pe noi ne-a dat constructorul în judecată, societatea Proconstruct, iar la rândul nostru ne-am îndreptat împotriva restanţierilor”, explică Florin Popescu, directorul adjunct al Direcţiei tehnice şi investiţii din Primăria Ploieşti.   În prezent, jumătate din cei 20 de proprietari din blocul respectiv trebuie să achite primăriei suma totală de 34.187 de lei. „Nu sunt de acord să plătesc pentru nişte lucrări de mântuială. Ne-au pus polistiren pe faţadă, care a şi crăpat, iar vopseaua a căzut cu tot cu tencuială în mai multe locuri”, spune revoltat Marian Năstasă, care are de achitat 3.400 de lei.

„E adevărat că lucrarea la blocul M10 a constat doar în lucrări de termoizolaţii, nu şi în înlocuirea tâmplăriei vechi cu una termopan din apartamente, dar cineva trebuie să plătească şi, conform legii, o treime din sumă revine proprietarilor de apartamente”, afirmă Ion Stan, preşedintele Uniunii Asociaţiilor de Proprietari din Ploieşti. Proprietarii suportă o treime din cheltuieli

Programul naţional de reabilitare termică a blocurilor a fost introdus prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 174 din 27/11/2002, modificată. Potrivit acestui act normativ, lucrările constau în izolarea pereţilor exteriori, terasei şi planşeului peste subsol, înlocuirea ferestrelor şi a uşilor exterioare şi reparaţia instalaţiilor de încălzire şi de preparare a apei calde menajere, aferent clădirii. Costul procesului de reabilitare termică este suportat, în proporţii egale de 33%, de bugetul de stat, bugetul local şi asociaţia de proprietari.

Ne puteți urmări și pe Google News