Cati spectatori, si ce frumos cantau. Totusi, lipsea ceva.
Vreme de fotbal formidabila. Am iesit la incalzire. Spectatorii ma aplaudau discret. As fi dorit sa imi scandeze si numele pe ritmul aplauzelor, sa imi dea incredere. Macar un pic. De fapt incredere aveam, ce nu aveam era faima. Nu pe cat, vroiam eu. Ce imi place atunci, cand mi se scandeaza numele.
Nu o sa inteleg de ce publicul nu ma striga si pe mine, ca pe restul? Imi dau toata silinta sa iasa bine si ei in loc sa ma felicite, se intampla chiar sa ma si critice. Deseori, insa nu pun la inima. Odata si odata tot voi reusi.
Imi amintesc, ca odata, la o petrecere de ziua mea, i-am soptit prietenului meu de o viata ce statea langa mine la masa: “Voi nu imi cantati la multi ani?”. Si mi-au cantat. Ce frumos a fost! La refren chiar si eu am fredonat. Nu puteam sa ratez ocazia, doar era despre mine. Parca aud si acuma: “Cine sa traiasca? Cine sa traiasca!”. Apoi venea numele meu pe buzele tuturor celor prezenti.
Acum insa, trebuie sa ma concentrez. Sa dau ce am mai bun in mine. Vreau sa fac un meci mare. Nici nu mi-am dat seama, cand mi-am terminat exercitiile de incalzire. Tot frig imi era. De fapt, ce mai, aveam frisoane. Ufff, emotiile astea.
S-a terminat si partida. Sunt fericit. Am reusit. Numele meu e peste tot. In ziare, in emisuni, pe bloguri, oriunde arunci ochii: numele meu. Si daca ma gandesc ca totul a pornit de la un fleac. Numa’ am fluierat. Ma rog, un penalty discutabil, da tot un fluierat ramane. Noroc de-a dreptul. “Tudor!,Tudor!” se auzea, restul nu mai conta.
Recomandările noastre
