Răzvan Lucescu A TUNAT după înfrângerea din Cupa Greciei: „Sunt furios să aud aceste rahaturi”

Răzvan Lucescu A TUNAT după înfrângerea din Cupa Greciei: „Sunt furios să aud aceste rahaturi”

PAOK Salonic, gruparea pregătită de Răzvan Lucescu, a pierdut partida cu Panionios, scor 1-2, din primul tur al „sferturilor” Cupei Greciei.

Pe lângă insuccesul din Cupă, antrenorul român a avut o reacție nervoasă la conferința de presă de după meci, din cauza zvonului cum că ar putea părăsi PAOK pentru Galatasaray.

Sunt furios auzind aceste rahaturi, toate sunt numai minciuni! I-am promis domnului Savvidis şi nu mă gândesc la altceva, mai am un an de contract cu PAOK. Am învăţat ca atunci când fac o promisiune să mi-o ţin până la capăt. Dacă domnul Savvidis vrea să schimbe ceva îmi va spune cu siguranţă, dar nu s-a întâmplat nimic. Este un rahat!”, a tunat Lucescu jr.

Mai mult, PAOK a înregistrat al doilea eșec în competițiile interne în acest sezon, ambele în Cupă, sub comanda lui Răzvan Lucescu.