El a afirmat, la Realitatea TV, că este vorba de informaţii neverificate, iar adevăratele victime sunt tocmai oameni dedicaţi acestui sport. „Pentru felul în care nişte foşti jurnalişiti înţeleg să acţioneze îl pot califica din start ca iresponsaibili si securişti”, a declarat Gușă.

„Sunt iresponsabili pentru că lovesc în oameni, precum antrenorul lotului olimpic feminin, Florin Bercean şi elevele sale, care de zeci de ani muncesc penrtru acest sport, nu au weekenduri, nu au familie şi colindă planeta tot anul, de la o competiţie la alta”, a adăugat președintele Federației de Judo.

„Sunt securişti pentru că au colportat o minciună, ştiind că nu este aşa. Pe sportiva respectivă nu o cunoaşte nimeni, un antrenor de-al nostru parcă-şi aduce aminnte de ea, poate s-a lăsat de judo, nu a avut niciun titlu de campion, e posibil să se fi antrenat o vreme la Cluj. Le-am şi spus celor de la GSP "nu mai colportaţi informaţia, este falsă", le-am spus să stea de vorbă cu celelalte eleve ale lui Bercean, degeaba” a mai spus Cozmin Guşă.

„Ştiu că în spatele acestei aşa-zise anchete sunt acei manageri de la GSP şi Libertarea, oameni despre care Ion Cristoiu spunea că sunt ofiţeri acoperiţi care au lucrat şi în trustul lui Adrian Sârbu, şi la Sorin Ovidiu Vântu, când avea Realitatea TV. Federaţia nu o să-i dea în judecată, deocamdată, dar ceea ce fac aceşti oameni este de neiertat. (…)"

„Este atacată (Federaţia de Judo – n. red.) constant de Tolontan, iar oamenii trebuie să ştie că în ultimii doi ani, în ciuda marilor succese internaţionale, Gazeta Sporturilor n-a scris un rând, în schimb s-a ocupat pe larg de mine, de fiul meu care studiază în străinătate, acum rămâne să il atace şi pe antrenorul japonez, saracu'. Este oarecum ironic, în urmă cu aproape 20 de ani, GSP urma să se închidă, pe când era deţinută de Ringier, iar eu i-am salvat, cumpârând-i pentru trustul lui Dan Voiculescu şi l-am salvat pe Tolontan, care fusese concediat de Adrian Sârbu, Acum Tolontan îmi râde în nas, de la nivelulu lui de securist. (…) Mă întreb dacă are vreo remuşcare pentru fostul patron de la Hexifarma, care s-a sinucis în urma articolelor publicate de Tolontan, sau pentru cei care au fost anchetaţi şi găsiţi nevinovaţi” a încheiat Guşă. 

Te-ar putea interesa și: