Război total în politică! Liberalii, blocaj în calea celor care se leapădă de PSD
- Ovidiu Costea
- 12 august 2019, 15:04
Liberalii au tranșat în Biroul Executiv controversata discuție referitoare la dezertorii din PSD care și-ar dori intrarea în PNL și, conform stiripesurse.ro, ar fi votat în favoarea ideii de a refuza orice intrarea a vreunui social-democrat în partidul lor.
Ultima săptămână, multe dintre discuțiile interne din interiorul Partidului Național Liberal au fost legate de subiectul arzător al celor care vor să își salveze pielea și să iasă în al 12-lea ceas dintr-un PSD aflat în derivă.
În frunte cu Rareș Bogdan, o bună parte din liberali au fost din start împotrivă. „Zdrobiți-i!” a fost îndemnul de luptă al fostului moderator TV, ajuns acum prim-vicepreședinte al PNL. Astăzi, conform unor informații ale stiripesurse.ro, Biroul Executiv al PNL a votat împotriva primirii dezertorilor din PSD.
În plus, liberalii au stabilit să fie și mult mai concentrați pe lupta din teritoriu, acolo unde de multe ori reprezentanții locali ai PSD și PNL și-au dat mâna și au colaborat la proiectele de interes comun ale aleșilor. În acest sens, s-a stabilit o intensificare a bătăliei împotriva celor din PSD.
Interdicția dictată astăzi nu se referă însă și la politicieni din ALDE. Aceleași surse au indicat că se așteaptă la o infuzie serioasă de membri care vor părăsi partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, printre aceștia fiind chiar și anumiți lideri marcanți ai ALDE.