Evenimentul Zilei > Actualitate > Miliardarul Carabulea, în război cu Biserica
Miliardarul Carabulea, în război cu Biserica

Miliardarul Carabulea, în război cu Biserica

Mitropolitul Ardealului le-a recomandat preoţilor să nu accepte ajutor din partea patronului Altlassib.

Înalt Preasfinţia Sa Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului, le-a cerut celor peste 550 de preoţi subordonaţi mitropoliei să rupă orice legătură cu magnatul sibian Ilie Carabulea, patronul holdingului Atlassib. Motivul: Carabulea are o datorie neachitată de aproape 500.000 de dolari către Mitropolia Ardealului, de la care a închiriat fostul Hotel Bulevard.

Datorie de o jumătate de milion de dolari

Înainte de 1989, Mitropolia Ardealului a închiriat Hotelul Bulevard, pe o perioadă de 99 de ani, unei firme cumpărate ulterior de omul de afaceri Ilie Carabulea. În luna martie 1991, preoţii sibieni au reziliat contractul, dar SC Cibinul SA a refuzat să elibereze clădirea şi să plătească vreo chirie. După zece ani de procese, în anul 2002, Biserica i-a plătit firmei Cibinul SA peste 13 miliarde de lei vechi, drept despăgubiri pentru investiţiile făcute.

Dar în anul 2008, justiţia i-a dat câştig de cauză Mitropoliei Ardealului, care îi solicita lui Ilie Carabulea plata chiriei restante, estimată la 453.780 de dolari. Omul de afaceri a refuzat însă, până în ziua de azi, să achite datoria, motiv pentru care ÎPS Laurenţiu Streza le-a cerut tuturor preoţilor din Mitropolia Ardealului să participe la boicotul împotriva lui Ilie Carabulea.

„Păgubitor al Bisericii”

„Regretăm profund că toate încercările noastre de a aplana acest conflict şi de a recupera acest prejudiciu făcut Bisericii lui Hristos, prin mai multe consultări şi întâlniri la Reşedinţa Mitropolitană cu domnul ing. Ilie Carabulea, nu au dus la niciun rezultat, deşi verbal ni s-au făcut mereu promisiuni, ca să treacă timpul”, se arată în comunicatul de pesă al ÎPS Laurenţiu Streza.

„Între Arhiepiscopia Sibiului şi societatea care ne-a păgubit nu va mai exista nicio legătură! Preoţii noştri vor fi rugaţi să nu solicite niciun ajutor, dar nici să primească vreun sprijin de la aceştia, pentru că e incompatibilă calitatea de „ctitor şi binefăcător”, cu cea de „păgubitor al Bisericii!”, se mai arată în comunicat. „Deşi am solicitat ajutor, niciodată nu am primit de la Ilie Carabulea sau de la firmele sale. Demersul mitropolitului este mai mult decât justificat”, spune părintele Achim Băcilă, din Sibiu.

În ciuda încercărilor reporterilor EVZ, omul de afaceri Ilie Carabulea nu a putut fi contactat pentru a-şi exprima punctul de vedere. Pe de altă parte, firma Cibinul SA şi Mitropolia au ajuns din nou în instanţă pentru că Ilie Carabulea a intabulat, pe vremea când firma sa era chiriaşa Hotelului Bulevard, opt parcele de teren aflate sub clădire, deşi aceasta e în proprietatea Mitropoliei Ardealului.

"Preoţii noştri vor fi rugaţi să nu solicite niciun ajutor, dar nici să primească vreun sprijin (…) pentru că e incompatibilă calitatea de «ctitor şi binefăcător » cu cea de «păgubitor al Bisericii».”

ÎPS LAURENŢIU STREZA, Mitropolitul Ardealului

Publicat in categoriile: Actualitate
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: