Război în Ucraina: Moscova se referă la condiţiile Kievului pentru a începe negocieri

Război în Ucraina: Moscova se referă la condiţiile Kievului pentru a începe negocieriSursa foto Twitter

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a apreciat marţi, în marja G20 din Indonezia, "nerealiste" condiţiile ucrainene pentru începerea negocierilor pentru a pune capăt războiului.

"Toate problemele provin din partea ucraineană, care refuză categoric negocierile şi avansează revendicări evident nerealiste şi care nu sunt adecvate situaţiei", a declarat el.

El a afirmat că a prezentat acest lucru preşedintelui francez, Emmanuel Macron, şi cancelarului german, Olaf Scholz, în scurte conversaţii" în timpul G20. 

Potrivit lui, "procesul de rezolvare (a conflictului) este frânat de Ucraina", ţară pe care Rusia a invadat-o pe 24 februarie.

Interveţia lui Zelenski la G20, calificată de Moscova drept "rusofobă"

Ucraina cere retragerea trupelor ruse de pe teritoriul său şi revenirea la integritatea teritorială, în vreme ce Moscova a revendicat anexarea a patru regiuni ucrainene la sfârşitul lui septembrie, în plus faţă de peninsula Crimeea, anexată în 2014.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunţat în urma acestor anexări că nu va negocia cu Vladimir Putin.

Contraofensive militare au permis Ucrainei, înarmată de aliaţii săi occidentali, să recucerească teritorii pierdute, forţând Rusia la retrageri umilitoare.

Un „război hibrid”

Dl Lavrov a denunţat de altfel caracterul "rusofob" al intervenţiei dlui Zelenski în faţa G20.

Serghei Larov a acuzat din nou Occidentul că duce un "război hibrid" contra Rusiei folosindu-se de Ucraina.

El a repetat că Moscova a fost obligată să lanseze ofensiva contra vecinului său pentru a se apăra şi a proteja populaţiile rusofone.

Şeful diplomaţiei ruse a arătat de altfel că, după părerea lui, Statele Unite nu ar pregăti negocieri de pace privind Ucraina.

"În ce priveşte informaţiile potrivit cărora americanii ar pregăti negocieri, aceste zvonuri apar cu regularitate, apoi dispar", a spus el, notează lalibre.be

(Traducere Rador)