Raport: Al-Qaida planuieste atacuri in Marea Britanie
- Adam Popescu
- 22 aprilie 2007, 19:30
Potrivit unui raport al serviciilor de informatii, citat de publicatia Sunday Times, liderii retelei teroriste planuiesc un atac "la scara larga", avand ca tinta Marea Britanie si alte tari occidentale.
Aceste actiuni ar urma sa aiba loc cu ajutorul unor sustinatori din Iran, se arata in raportul realizat la inceputul lunii.
Mai multi oficiali din cadrul serviciilor de informatii avertizeaza ca un membru al-Qaida a afirmat ca planuieste un atac "de amploarea celui Hiroshima si Nagasaki", in incercarea de a "distruge tronul roman", referindu-se la statele occidentale.
Un alt atac ar putea coincide cu momentul retragerii lui Tony Blair, "o schimbare la presedintia companiei" in opinia membrilor retelei.
Raportul arata ca este foarte posibil ca reteaua sa fie activa in Iran si ca mai multi lideri al-Qaida din regiune au avut legaturi cu agenti din Marea Britanie.