La sfârşitul meciului câştigat în Regie, jucătorii giuleşteni au cerut să le fie achitate restanţele financiar. Fotbaliştii sunt susţinuţi de Dinu "Vamă".
Rapid a câştigat ieri cu 2-0 partida disputată, în Regie, cu Sportul Studenţesc, din cadrul etapei a 12-a a Ligii I la fotbal. Golurile formaţiei de lângă Podul Grant au fost înscrise de Marcos Antonio (47) şi de Herea (82, din penalty).
În urma acestui rezultat, rapidiştii au trecut pe locul doi în clasament, cu 24 de puncte, la egalitate cu FC Timişoara şi la patru "lungimi" distanţă de Oţelul Galaţi, liderul surprinzător al acestei ediţii de campionat.
În ceea ce-i priveşte pe "studenţii" din Regie, aceştia rămân "lanterna roşie" a Ligii I.
"Poate fi un nou caz Urziceni"
George Copos, patronul grupării din Giuleşti, nu s-a putut bucura însă de victorie aşa cum ar fi dorit. La finalul meciului, în timp ce trecea prin zona vestiarelor, Copos a fost somat de jucătorii rapidişti să bage mâna în buzunar şi să achite restanţele financiare.
În momentul în care l-au zărit pe patron, fotbaliştii din Grant au început să scandeze, pe geamul de la vestiar: "Să vină banii". "Banii or să vină după meciul cu Steaua (n.r.- care se va juca în etapa a 14-a a Ligii I)", a încercat George Copos să iasă din încurcătură.
"Jucătorii or să primească banii. Toată lumea are probleme financiare. Grija mea este să achităm datoriile către jucători, că dacă nu Rapidul poate fi un nou caz Urziceni. Trebuie să spunem adevărul, să recunoaştem când sunt probleme", a spus şi Dinu Gheorghe, preşedintele clubului din Giuleşti.
Mijlocaşul rapidist Sorin Frunză este şi el de aceeaşi părere cu "Vamă": "Noi am tăcut, am înghiţit, dar nu ştiu cât o să mai rezistăm. Cred că am dat dovadă de înţelegere până acum, am strâns din dinţi, dar nu se mai poate. Situaţia de aici poate ajunge să semene cu cea de la Unirea Urziceni. Factorul financiar ar fi singurul lucru care ar putea strica acest sezon, pentru că echipă bună avem".
Vasile Şiman a sărit să bată un suporter
Echipa gazdă se poate considera însă nedreptăţită de arbitraj. În minutul 32 al partidei, Curelea a primit o pasă foarte bună de la Dacian Varga şi a reuşit să-l învingă pe portarul rapidist Daniel Coman, numai că "asistentul" Sebastian Gheorghe a ridicat eronat steagul, semnalizând un ofsaid inexistent, iar "centralul" Robert Dumitru nu a validat golul.
Apoi, în minutul 60, arbitrul i-a acordat un cartonaş galben lui Bozovici, pentru un fault. În momentul în care s-a întors cu spatele, Robert Dumitru a fost scuipat de fundaşul rapidist. "Am avut gol valabil, iar la penalty- ul Rapidului sunt convins că n-a fost henţ", a acuzat Vasile Şiman, patronul echipei Sportul Studenţesc, la GSP TV.
La sfârşitul meciului, Şiman a fost la un pas de a-l lua la bătaie pe un suporter al formaţiei Sportul Studenţesc, după ce acesta i-a cerut să-l demită pe antrenorul Viorel Moldovan! "Daţi-l afară pe acest individ", a strigat fanul, care a scăpat de o corecţie fizică doar în urma intervenţiei jandarmilor!
REACŢII "Jucătorii or să primească banii. Grija mea e să ne achităm datoriile, altfel Rapidul poate fi un nou caz Urziceni.", DINU GHEORGHE, preşedintele clubului Rapid "Am tăcut, am înghiţit, dar nu ştiu cât o să mai rezistăm. Factorul financiar ar putea fi singurul care să strice acest sezon.", SORIN FRUNZĂ, mijlocaş la Rapid
5 înfrângeri consecutive a acumulat antrenorul Viorel Moldovan pe banca tehnică a echipei Sportul Studenţesc
SPORTUL - RAPID 0 -2 Marcator(i): M. Antonio (47), Herea (82 - penalty)
SPORTUL: V. Niculescu 5, Farmache 4, Patriche 5, Raţiu 4, Maxim 5, Cr. Irimia 4, B. Pătraşcu 5 (63, O. Chihaia 4), T. Bălan 5 (75, Postolache 5), Ferfelea 5, D. Varga 7, Curelea 6. Antrenor: Viorel Moldovan
RAPID: D. Coman 5, R. Duarte 6, M. Constantin 6, M. Antonio 7, Bozovici 6, M. Roman 5 (65, N. Grigore 5), C. Lazăr 6, Spadacio 7, Cesinha 5 (46, S. Frunză 5), Sburlea 5 (61, Herea 7), Cassio 6. Antrenor: Marius Şumudică
Arbitri: R. Dumitru 6 - Cr. Nica 6, S. Gheorghe 4; Stadion: "Sportul Studenţesc" - Bucureşti; Spectatori: 6.000.