Rapidiştii dau o fugă acasă

Rapidiştii dau o fugă acasă

"Feroviarii" vor reveni în Giuleşti, însă numai pentru meciul cu FC Braşov, din etapa a 6-a a Ligii I. Întoarcerea definitivă va fi acceptată după ce George Copos va plăti restanţa de 120.000 de euro.

Telenovela revenirii echipei Rapid în Giuleşti continuă cu un nou episod. "Alb-vişiniii" vor disputa meciul cu FC Braşov, din cadrul etapei a 6-a din Liga I, pe arena "Valentin Stănescu". Iniţial, rapidiştii înştiinţaseră Liga Profesionistă de Fotbal că partida cu "stegarii" se va organiza la Chiajna.

Chiria pentru un meci costă 1650 de euro

Reîntoarcerea sub Podul Grant nu înseamnă însă că rapidiştii au asigurat locul pe propriul stadion pentru mult timp. Vali Ionescu, preşedintele CS Rapid, a spus că se va întocmi câte un contract înaintea fiecărui joc pe care "feroviarii" îl vor disputa pe teren propriu. Chiria va fi de 1650 de euro pentru fiecare partidă, plus plata tuturor utilităţilor şi achitarea unei tranşe din datoria totală de 120.000 de euro, pe care FC Rapid o are către Clubul Sportiv.

George Copos poate să îşi plătească restanţa în şase tranşe egale. Din totalul de 150.000 de euro pe care îi datora Ministerului Transporturilor, George Copos a achitat doar 30.000 de euro. Vali Ionescu: "Giuleştiul nu e maidan"

"Negocierile s-au purtat astăzi (n.r. -ieri) la sediul clubului. Noi am perfectat termenii finali. Se va face câte un contract înaintea fiecărui meci de acasă, până la stingerea datoriei. Abia apoi vom face unul până la finalul campionatului. Gazonul a fost udat toată vara, a fost tuns. Din cauza ţevilor de drenaj, iarba era tot timpul mai arsă. Acest lucru se petrece an de an. Totul este în regulă. Rapid poate juca pe 10 septembrie acolo. Giuleştiul nu e maidan, domnul Dinu Gheorghe a văzut stadionul şi mi-a lăsat impresia că se va încheia contractul", a spus Vali Ionescu Caciureac, preşedintele CS Rapid, la GSP TV.

George Copos, patronul echipei Rapid, a spus ieri că mai există o problemă: terenul arenei "Valentin Stănescu" nu este practicabil, informaţia fiindu-i comunicată de antrenorul Răzvan Lucescu. "Deocamdată nu se poate juca pe stadionul Giuleşti. Noi vrem, jucătorii vor, suporterii cu atât mai mult, dar nu se poate. Iar refacerea gazonului e posibil să dureze câteva luni", a spus Copos.

Ne puteți urmări și pe Google News